„Rezultatele chestionarelor ar trebui să ne pună pe gânduri. Părinţii sunt mai mult decât speriaţi, nu ştiu cum să reacţioneze şi cum să se mai comporte cu copiii lor, ca nu cumva, mai apoi, să recurgă la astfel de gesturi. Este îngrozitor faptul că adolescenţii se confruntă cu astfel de stări afective. Nu ştiu de ce şi nu îmi explic cum s-a ajuns în situaţia asta. Am un copil de 14 ani şi nu mai ştiu ce să fac şi cum să mă comport ca nu cumva să îl supăr cu ceva. Nici asta nu e bine, ajungem sclavii propriilor copii, în încercarea de a-i educa. Cred că ar trebui făcut ceva în acest sens, dar numai oamenii specializaţi ştiu ce” Andrada, Târgu-Jiu
„Părinţii sunt cei care ar trebui să le fie necondiţionat aproape copiilor, nu profesorii şi nici elevii şi să nu îi judece atunci când greşesc. Adolescenţa şi vârsta la care se manifestă această etapă a vieţii este cea mai vulnerabilă, copiii sunt uşor influenţabili şi asta le poate aduce sfârşitul. Cred că educaţia ar trebui să fie cheia succesului în munca cu propriul copil” Maria
„Sunt părinţi care uită că au copii. Nu mă miră deloc rezultatul acestor chestionare, pentru că majoritatea copiilor, care trec prin aceste stări provin din familii dezmembrate, familii fără nici un viitor. Fie mama e plecată în străinătate, fie tatăl bea, fie sunt divorţaţi, copiii au cel mai mult de suferit. Sistemul din România, în general, nu le oferă elevilor stabilitatea de care au nevoie” Vasile, Motru
„Nu ştiu dacă specialiştii au făcut ce trebuia. Chestionarele acestea sunt doar apă de ploaie. Ar trebui să se implice mai mult psihologii, să facă terapie cu fiecare în parte şi acolo unde observă probleme să se implice. Am înţeles că aceste chestionare nu erau semnate. De unde ştiu ei ce copil are probleme, mă întreb. Nu e o metodă bună, fiecare copil trebuie luat în parte şi analizat. Există elevi care se interiorizează pentru că au probleme, psihologii ar trebui să facă mult mai mult, dacă vor să preîntâmpine alte cazuri de suicid” anonim
