spot_img
13.9 C
Târgu Jiu
luni, septembrie 30, 2024
Altele
    AcasăRaspunsuriCum comentaţi acuzaţiile făcute de Ion Săvoiu în privinţa Clubului Pandurii?

    Cum comentaţi acuzaţiile făcute de Ion Săvoiu în privinţa Clubului Pandurii?

    Este păcat că o echipă frumoasă ca Pandurii, care a reuşit să fie vicecampioană României, o performanţă de neatins în sportul gorjean este implicată în astfel de războaie politice de către oameni care încearcă să se remarce prin astfel de lucruri. Dacă au s-a comis ilegalităţi cu banii clubuluii, cu siguranţă acest lucru va ieşi mai devreme sau mai târziu la iveală, iar cei responsabili vor trebui să plătească. Însă, să-i lăsăm pe cei care au competenţa în acest sens să se ocupe. Dorin

    Acest puşcăriaş ar trebui să îşi vadă de treaba lui. Politica e politică, fotbalul e fotbal. Nu înţeleg care sunt interesele acestuia şi de ce face astfel de afirmaţii, a ajuns să spună că se va destrăma echipa. Atât timp cât sunt oameni acolo care se implică Pandurii va face în continuare performanţă. M.O.

    Sunt nişte invenţii ale unui om care nu a reuşit nimic pe plan politic şi încearcă să fie remarcat prin astfel de lucruri. Dacă vrea să fie remarcat să revină la ceea ce făcea în trecut. Un gorjean

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!