spot_img
24 C
Târgu Jiu
duminică, mai 26, 2024
Altele
    AcasăRaspunsuriCredeţi că Dănuţ Bălu, primarul comunei Fărcăşeşti a încălcat legea în momentul...

    Credeţi că Dănuţ Bălu, primarul comunei Fărcăşeşti a încălcat legea în momentul în care a oferit cadouri „electorale”?

    „Nu ştiu de ce s-a ajuns aici. În România nu se mai poate fără cadouri electorale. Nu mai avem oameni competenţi care să ne conducă. Din păcate trăim numai din mită, din cadouri, din pile şi relaţii. Aceasta este România anului 2012” anonim

    „Nu ştim ce s-a întâmplat acolo, deci nu ne putem da cu presupusul. Sunt oameni care din invidie şi din răutate fac speculaţii cu privire la tot felul de evenimente, care unele dintre ele nici nu s-au întâmplat. Nu putem acuza un om pentru că face parte dintr-o altă formaţiune, decât cea aflată la guvernare” cetăţean

    „Sunt şocat de ce se întâmplă şi indignat că am ajuns aici. Ce le vom spune copiilor noştri, ce exemple le vom da pentru viitor când avem în faţa noastră asemenea oameni. Ruşine pentru aceste gesturi!” Marian

    „Credeam că am scăpat de oameni de genul acesta, care cumpără oamenii pentru un vor. Însă sunt destui, şi cred că aceştia se vor lupta mereu pentru putere. Păcat…” Vasilache S.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: