spot_img
Altele
    AcasăRaspunsuriCredeţi că managerul Complexului Energetic Oltenia a procedat corect în ceea ce...

    Credeţi că managerul Complexului Energetic Oltenia a procedat corect în ceea ce priveşte schimbarea directorilor de la Peşteana?

    „Da, a procedat corect. Cred că prin astfel de măsuri se mai dau la o parte interesele și se pune accent și pe muncă și pe dedicarea omului în ceea ce înseamnă domeniul unde lucrează. Cine a greșit să plătească!” Petru

    „Nu știu cine cum a procedat. Important este că ar fi trebuit făcută o evaluare. Spre exemplu Braia era competent profesional, cunoaștem situația, așa că. Nu știu care au fost criteriile, dar dacă au existat aceste criterii trebuie făcute publice pentru ca directorii care se știu cu musca pe căciulă să remedieze situația până nu e prea târziu” anonim

    „Dacă a procedat corect sau nu asta se vedea pe parcurs, dacă vor putea fi înlocuiți acești directori și care vor fi criteriile de selecție pentru noii directori care vor ajunge să lucreze în CEO. Mă îndoiesc însă că va exista așa ceva!” Emil

    „La CEO cred că nu se mai vorbește demult de competență. Fiecare face ce vrea, fiecare își poartă interesul, mai mult politic, fiecare aderă la funcții la care nu visa niciodată. Din păcate totul se duce la vale iar oamenii care ar trebui să facă ceva efectiv pentru această companie stau și privesc apatic și aproape amuzați la comedia expusă” no name

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: