Credeţi că problemele de la CE Oltenia au fost rezolvate prin acordarea primelor de sfârşit de an?

Categoric, Nu! De ce? Fiindcă, în cadrul CEO în fiecare zi, cel puţin 20% din probleme sunt inedite, iar cele mai grele sunt acelea pe care ni le facem singuri. Mie mi se pare ca mulţi dintre actorii şi spectatorii CEO nu văd pădurea din cauza copacilor. Atâta timp când în occident familia este pe locul II, după locul de muncă, noi vorbim de prime, înseamnă că nu ne-am trezit din somnul comunismului, dar să nu uităm că nici atunci, la prime, nu eram egali. Cât timp am fost conducător, şi nu am fost puţin, am dat prime în mod selectiv, nu la toată lumea, fiindcă primele se dau doar la premianţi, la cei care îşi aduc o contribuţie deosebită, peste atribuţiunile de serviciu pentru care primesc un salariu. Cea mai mare problemă a CEO, care are caracter permanent ca şi restructurarea în adevăratul sens al cuvântului (situaţia este peste tot, fără excepţie, la fel) este problema pregătirii şi perfecţionării personalului la toate nivelurile. Decalajul uman aşa cu îl numeşte Clubul de la Roma (decalajul între nivelul tehnic al dotării şi nivelul de pregătire al personalului) se accentuează pe zi ce trece, fiindcă tehnica evoluează în salturi (uneori exploziv) pe când resursa umană cunoaşte e evoluţie graduală şi destul de lentă, în multe cazuri înregistrându-se o involuţie. Un proverb asiatic sună cam aşa : „Dându-i unui om un peşte îl hrăneşti o zi, învăţându-l să prindă peşte îl hrăneşti o viaţă”. Dacă întreg personalul CEO ar şti să prindă peşte, peste 90% din problemele la care faceţi referire în provocare, nu le-am mai întâlni. Aşadar, le adresez tuturor, pe aceasta cale un îndemn leninist: învăţaţi! învăţaţi! învăţaţi! Insist asupra acestei activităţi, fiindcă pe potecile pe care nu se circulă, creşte iarba. Luminona B.