spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
vineri, mai 24, 2024
Altele
    AcasăSănătateAproape 1.800 de gorjeni, care au acuzat probleme psihice, s-au adresat cabinetului...

    Aproape 1.800 de gorjeni, care au acuzat probleme psihice, s-au adresat cabinetului din cadrul Ambulatoriului Integrat

    Cabinetele de Psihiatrie și Oftalmologie din Ambulatoriul Integrat vor funcționa și după amiaza, în tura a II-a.

    Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a luat decizia revenirii la programul Ambulatoriului Integrat anterior pandemiei la două dintre cabinetele cu adresabilitate mare. Din luna aprilie, activitatea la cabinetele de Psihiatrie și Oftalmologie din Ambulatoriul Integrat al unității medicale se va desfășura în intervalul orar 07:00 – 14:00 și 14:00 – 21:00.

    „În cursul anului trecut au beneficiat de consultații la Cabinetul de Psihiatrie 6.114 pacienți, iar de la începutul acestui an și până în prezent s-au prezentat 1.672 pacienți, marea lor majoritate în baza unui bilet de trimitere (consultații decontate de CASJ Gorj, conform contractului încheiat cu unitatea sanitară)“, au transmis reprezentanții Spitalului Județean.

    Cele mai întâlnire boli psihice

    Cele mai frecvente afecțiuni de care suferă cei care se adresează Ambulatoriului sunt: depresie, schizofrenie, anxietate, tulburare bipolară, demența, dependența de alcool etc.  „Deși sunt frecvent întâlnite, tulburările de sănătate mintală sunt dificil de recunoscut, diagnosticat și tratat. Sunt pacienți care vin să ceară ajutorul unui medic psihiatru după ce încearcă singuri să găsească rezolvarea stărilor psihice pe care le experimentează. Medicii psihiatrie îndeamnă pacienții ca atunci când simt că au probleme emoționale și psihice, să se adreseze unui medic specialist“, au mai anunțat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență.

    Pacienții cu probleme oftalmologice se pot adresa medicilor de la cabinetul de Oftalmologie din Ambulatoriul Integrat. În luna aprilie, la acest cabinet activitatea se va desfășura în intervalul orar 07:00 – 14:00, iar două zile pe săptămână (luni și miercuri) și în intervalul orar 14:00 – 21:00.

    În cursul anului 2023, la acest cabinet medical au beneficiat de consultații și investigații specifice 5.620 pacienți, iar de la începutul acestui an și până în present-1.495 pacienți. Și la acest cabinet adresabilitatea este mare.

    Prezentarea pacienților în cabinetele de specialitate din Ambulatoriul Integrat se face în baza unei programări prealabile. Programările se fac telefonic și online

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: