spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentReținuți pentru trafic de droguri

    Reținuți pentru trafic de droguri

    La data de 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au prins în flagrant delict două persoane, în timp ce ar fi comercializat aproximativ 55 de grame de cocaină, în apropierea unei unități de învățământ din municipiul Târgu Jiu.

    Ulterior, au fost efectuate 3 percheziții domiciliare, la persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, fiind descoperite și ridicate 152 de grame de cocaină, două pistoale cu aer comprimat și două terminale mobile și au pus în executare 3 mandate de aducere.

    În cauză, s-a reținut că, începând cu luna martie a anului 2024, doi tineri, de 16 și 17 ani, și un bărbat, de 43 de ani, ar fi deținut, transportat și comercializat cocaină, în județul Gorj, în schimbul a 350 de lei/gram.

    La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de cele 3 persoane implicate, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, urmând ca, în cursul zilei de 29 martie a.c., să fie prezentați Tribunalului Gorj, cu propunere de arestare preventivă.

    Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

    Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinți, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj și o echipă canină din cadrul Centrului Chinologic ,,Dr. Aurel Greblea” Sibiu”, transmite IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: