Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a anunțat demararea unei proceduri de recrutare de personal medical prin transfer la cerere, pentru ocuparea unor posturi vacante pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă.
Potrivit reprezentanților unității medicale, sunt disponibile trei posturi: un post de asistent medical generalist în cadrul Cabinetului de obstetrică-ginecologie, un post de asistent medical generalist la Secția ATI I și un post de asistent medical principal generalist la Secția de Oncologie medicală.
Dosarele se depun până pe 8 aprilie
Dosarele de înscriere pot fi depuse în perioada 26 martie – 8 aprilie 2026, la Serviciul RUONSRPS din cadrul spitalului.
După încheierea perioadei de depunere, documentele candidaților vor fi analizate în termen de maximum o zi lucrătoare. În situația în care, până la data de 13 aprilie 2026, vor fi înregistrate mai multe cereri de transfer pentru aceleași posturi, conducerea spitalului va organiza un interviu de selecție.
Acesta se va desfășura la sediul unității, situat pe strada Progresului nr. 18 din Târgu Jiu.

