AcasăSănătateZeci de pacienți cu gripă într-o singură săptămână în Gorj

Zeci de pacienți cu gripă într-o singură săptămână în Gorj

Numărul cazurilor de afecțiuni respiratorii a înregistrat o explozie în ultima săptămână, când s-au înregistrat zeci de îmbolnăviri.

„În perioada 20-26 ianuarie 2025, au fost internați în secțiile SJU Târgu-Jiu, 4 pacienți cu viroze respiratorii, 47 de pacienți cu pneumonie și alți 26 de pacienți cu gripă.
În ceea ce privește pneumoniile, cea mai afectată grupă de vârstă rămâne cea de peste 65 ani (au fost internați 19 pacienți cu vârsta peste 65 ani).

Dintre cei 26 de pacienți care au avut nevoie de internare după ce au fost diagnosticați cu gripă, cele mai afectate grupe de vârstă au fost cele cuprinse între 5 – 14 ani și adulții de peste 65 ani (8 pacienți adulți de peste 65 ani și 5 copii cu vârsta cuprinsă între 5-14 ani).
În perioada 13 – 19 ianuarie, au fost internați cinci pacienți cu viroze respiratorii, 42 de pacienți cu pneumonie și șase pacienți au fost internați cu gripă (cei mai afectați fiind vârstnicii de peste 65 de ani)“, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

S-a redus programul de vizitare

În contextul creșterii numărului de infecții respiratorii acute (gripe, pneumonii, viroze), începând din 22 ianuarie s-a modificat programul de vizitare a pacienților internați în secțiile Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, după cum urmează:
-PENTRU TOATE SECȚIILE ȘI COMPARTIMENTELE NON-ATI-zilnic, de luni până vineri, între orele 13:00 – 14:00 și sâmbăta și duminica între orele 10:00 – 11:00 și 15:00 – 16:00.
-PENTRU SECȚIILE /COMPARTIMENTELE ATI- zilnic de luni până duminică între orele 13:00 – 14:00.

Cadrele medicale atrag atenția asupra riscurilor pentru categoriile vulnerabile și recomandă măsuri de prevenție, precum vaccinarea antigripală și respectarea regulilor de igienă.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente