spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSocial1 Decembrie, zi de sărbătoare, pentru rovinăreni

    1 Decembrie, zi de sărbătoare, pentru rovinăreni

    Rovinărenii au sărbatorit, cu mic cu mare, alături de autorităţile locale, marea zi a Unirii. După depunerea de coroane şi alocuţiunile evocatoare, primarul oraşului, Dorin Filip, a ţinut să remarce faptul că politicienii din colegiul respectiv nu au onorat invitaţia de a petrece româneşte această mare zi de sărbătoare. La finalul manifestărilor organizate, cei veniţi în centrul oraşului au fost invitaţi la sarmale şi tuica fiartă.

    Pentru locuitorii oraşului Rovinari şi în special pentru autorităţile publice locale, ziua de 1 Decembrie s-a dovedit a fi o zi specială. Pe lângă faptul că această zi prevesteşte intrarea în luna sărbătorilor, că anunţă Marea Unire de la 1 decembrie 1918, este prima în care autorităţile pot depune coroane de flori, în cinstea celor căzuţi la datorie pe Aleea Eroilor. „Este o zi deosebită pentru noi toţi, iar această zi are conotaţiile ei. Ziua de 1 Decembrie aduce o premieră în condiţiile în care autorităţile locale au un loc special unde să aducă un omagiu eroilor; avem Aleea Eroilor”, a precizat administratorul Constantin Podaru. După depunerea coroanelor de flori, evenimentul a fost urmat de alocuţiunea ţinută de primarul Dorin Filip. Spectacolul susţinut de elevii de la Secţia din Rovinari a Şcolii Populare de Artă, a încheiat seria manifestărilor dedicate zilei de 1 Decembrie. Frigului de ieri nu i se putea face mai bine faţă decât prin invitarea la o porţie de sarmale şi câte un pahar de ţuică fiartă, pentru toţi rovinărenii.

    Jignire pentru rovinăreni?

    Deşi evenimentele organizate ieri la Rovinari au atras atenţia locuitorilor veniţi cu mic, cu mare, în centrul orasului, totuşi nu a putut trece neobservat faptul că politicienii de pe colegiul respectiv nu au sărbătorit ziua de 1 Decembrie alături de cei ce au avut încredere în ei. „Mă întreb că dacă la sarmale şi ţuică fiartă nu au venit, oare când avem alte nevoi vor veni? Această aniversare nu a fost făcută de politicieni şi partide politice, ci de oameni cu suflet. Trebuie să muncim pentru a dărui viitoarelor generaţii o ţară puternică”, a spus primarul oraşului Rovinari, Dorin Filip.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: