spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocial14 ianuarie, o zi importantă în istoria Gorjului

    14 ianuarie, o zi importantă în istoria Gorjului

    Târgujienii şi-au amintit ieri de eroina lor Ecaterina Teodoroiu, aniversând 119 ani de la naşterea ei. Manifestările omagiale dedicate împlinirii a 119 ani de la naşterea Eroinei de la Jiu, au debutat la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”, iar apoi, treptat, manifestările s-au mutat la casa memorială a eroinei de la Jiu, păstrând acelaşi aer comemorativ.

    Ziua de ieri a debutat prin lansarea cărţii „Ecaterina Teodoroiu”, sub egida Editurii Academica Brâncuşi. Gazda evenimentului, profesorul Ion Mocioi a primit aprecierile tuturor celor prezenţi, târgujieni iubitori ai trecutului, membri ai Asociaţiei Documentariştilor Gorjeni „Al. Doru Şerban”, elevi ai Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”. Au vorbit despre lucrare şi autorul acesteia, Olimpia Bratu, director al Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”, viceprimar Iulia Vână, Ion Popescu-Brădiceni şi Victor Troacă. Cei prezenţi la evenimentul desfăşurat în Sala de lectură „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Judeţene au putut viziona şi o serie de videoproiecţii documentare realizate de membrii Cercului Cultul Eroilor „Ecaterina Teodoroiu”, condus de prof. Andrei Popete-Pătraşcu de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu. În aceeaşi zi, curtea Casei Memoriale „Ecaterina Teodoroiu” a fost plină de elevi ai colegiului ce poartă numele eroinei de la Jiu şi membri ai Cercului Cultul Eroilor „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu. Le-au fost alături, din partea Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, Valentin Pătraşcu şi publicitul Dorin Brozbă, cel care în urmă cu trei ani lansa o altă lucrare dedicată Ecaterinei Teodoroiu, intitulată „Cătălina, eroina de la Jii”.

    Diplome de onoare pentru familia eroinei

    În după-amiaza zilei de 14 ianuarie, Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj a organizat la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu sesiunea de comunicări sub genericul „Omagiu Eroinei de la Jiu”, sub coordonarea profesorilor Andrei Popete-Pătraşcu şi Adriana-Simona Peptan. Cu acest prilej, prof. dr. Gheorghe Nichifor a lansat iniţiativa amplasării unui bust al Ecaterinei Teodoroiu în faţa colegiului ce poartă efigia eroinei. Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj a conferit şi două diplome de onoare, doamnelor Ioana Moruşi (nepoată) şi Sabina Lupu (strănepoată) urmaşe ale eroinei Ecaterina Teodoroiu, „în semn de preţuire pentru întreaga activitate desfăşurată de-a lungul timpului, păstrând vie memoria Eroinei de la Jiu pentru generaţiile de azi şi de mâine”.

    Andrei Popete-Pătraşcu: Eroina de la Jiu este pilda jertfei supreme

    Prezent alături de elevii săi la manifestările dedicate aniversării a 119 ani de la naşterea eroinei Ecaterina Tedoroiu profesorul de istorie Andrei Popete-Pătraşcu a declarat: „Eroina de la Jiu, aşa cum i s-a spus Ecaterinei Teodoroiu, este pilda jertfei supreme. Dovada vie că memoria sa va dăinui pe mai departe pe meleagurile Gorjului sunt şi acţiunile organizate în aceste zile de diverse instituţii locale: lansări de carte, precum cea a distinsului profesor Ion Mocioi, videoproiecţii documentare realizate de membrii Cercului Cultul Eroilor « Ecaterina Teodoroiu », vizitarea Casei Memoriale « Ecaterina Teodoroiu », evocări omagiale sau sesiuni de comunicări. Despre Ecaterina Teodoroiu s-au scris cărţi, studii şi articole, dar nimic din toate acestea nu pot reda la adevărata dimensiune spiritul său de sacrificiu şi jertfă”, a spus Andrei Popete-Pătraşcu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: