spot_img
19.7 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăSocial3.000 de PFA-uri, luate în vizor de CJAS

    3.000 de PFA-uri, luate în vizor de CJAS

    Au venituri suplimentare, dar nu şi-au achitat dările la stat! Este vorba de aproximativ de 3.000 de PFA-uri, avocaţi şi notari care datorează Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate peste două milioane de lei. Nici persoanele fizice cu venituri suplimentare nu s-au grăbit la plata contribuţiei de 5,5% la bugetul de sănătate, iar perioada de referinţă este 2010-2012.

    Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj a trecut la emiterea de decizii pentru cei 3.000 de datornici, avocaţi şi notari care au de achitat obligaţia prevăzută de lege la sănătate, dar vor suporta şi penalizările. Acestea din urmă, acumulate pe ultimii trei ani, au făcut ca suma iniţială datorată de un milion de lei să se dubleze în prezent. „Este vorba de aproximativ 3.000 de PFA-uri, avocaţi, notari, experţi pentru care vom emite decizii. Sumele cu majorări şi penalităţi se ridică la 2.200 de mii de lei. După perioada de contestaţii de 30 de zile de la primirea deciziei, urmărirea şi executarea debitorilor se va face de către Direcţia Finanţelor Publice. Perioada de referinţă este 2010-2011, cu precădere şi o parte din 2012”, a declarat Daniel Bondoc, preşedinte CJAS Gorj. Nu numai PFA-urile riscă să intre sub incidenţa legii, dacă nu se conformează după primirea deciziei de la CJAS, ci şi alte 3.000 de persoane fizice care nu au firme, dar acumulează venituri extra-serviciu. Deciziile îi vizează pe contribuabilii care nu au cărţi de muncă, dar nu au plătit contribuţia, deşi au venituri din dividente sau chirii. În cazul datornicilor cu sume mai mici spre exemplu sub 40 de lei, acumulate din neplata contribuţiei la bugetul de sănătate, conducerea CJAS spune că deciziile ar putea fi înlocuite cu referate, dar este necesară aprobarea de la CNAS.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: