spot_img
14.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăSocial600 de pensionari, numai în ultima lună, au solicitat împrumut

    600 de pensionari, numai în ultima lună, au solicitat împrumut

    Veniturile insuficiente şi cheltuielile tot mai mari aduc lună de lună sute de pensionari la Casa de Ajutor Reciproc (CAR). Nu mai puţin de 600 de solicitări au fost aprobate în ultima lună de plată, iar printre nevoile pensionarilor se numără achiziţionarea de lemne pentru încălzire, medicamente şi chiar bani pentru cavou.

    Cum cei mai mulţi vârstnici nu au din ce plăti lemnele, dar nici cu ce cumpăra medicamente, pensionarii se văd nevoiţi să facă împrumuturi. Sumele solicitate variază în funcţie de posibilităţile de a le restitui. „Am mai venit la Casa de Ajutor Reciproc, am mai împrumutat bani că nu avem din ce trăi altfel. Acum ne facem griji pentru încălzire, că nu avem bani de lemne, dar sperăm că o scoatem la capăt”, a declarat o gorjeancă. Cam aceleaşi nevoi sunt împărtăşite şi de alţi pensionari, iar problema medicamentelor este şi ea stringentă. „Sunt bucuros de banii ăştia, dar şi trist că aşa cum îi iau îi şi dau. Dar prind bine că ne mai scot din nevoi. Eu unul, am de plătit ca toată lumea facturi, pensia este mică şi soţia câştigă cât să ne mai urnim de pe o zi pe alta”, a mărturisit cu un amestec de speranţă şi amărăciune, un alt pensionar. Nu mică mi-a fost mirarea să aflu că unii dintre pensionari ţin la orânduială creştină, se îngrijesc de cele veşnice şi au nevoie de bani pentru a-şi putea face cavou. Oricât ar părea de surprinzător, preţul unuia, de 3000 de lei, este cu mult peste posibilităţile lor, dar grija nu le dă pace şi caută soluţie la Casa de Ajutor Reciproc. „Am cerut 2000 de lei, că mă costă maică şi trebuie făcut cum putem. Diferenţa până la 3000, că atâta ajunge un cavou, o pun eu, dar mai mult nu îmi permit. Sunt bătrână şi bolnavă, dar cât mă mai ţine Dumnezeu, trebuie să am şi grija asta”, au sunat vorbele unei bătrâne aflate la ghişeu.

    De teama ratelor, pensionarii nu se aruncă la sume foarte mari, dar mai mult îi sperie gândul că nu au cu ce se încălzi la iarnă sau nu au ce pune pe masă. La tratamente, alţii au renunţat de mult. Conducerea instituţiei spune că în perioada aceasta, oamenii folosesc banii la plata lemnelor, iar nelipsite sunt medicamentele care nu pot fi cumpărate din pensiile mici. „Nu este lună să nu vină să se împrumute, pentru că banii nu le ajung, iar posibilităţile sunt tot mai limitate. Am avut şi cazuri în care am împrumutat 500 de lei, dar şi situaţii în care valoarea împrumutului a fost de 6000 de lei. Luna septembrie este puţin în scădere ca număr de cereri faţă de august cu 656, dar numărul de cereri se menţine la 600, iar sumele împrumutate variază de la 500 la 3000 de lei”, a declarat contabilul şef de la Casa de Ajutor Reciproc Târgu-Jiu, Iulia Cioplea.

    5000 de pensionari, ajutaţi de CAR

    Peste cinci mii de cereri au ajuns la Casa de Ajutor Reciproc de la începutul anului, iar suma împrumutată pensionarilor se ridică la 94 milioane de lei. În ultima lună, din cei 600 de pensionari, care au făcut împrumut la CAR, doar 1\3 au cerut suma maximă de 3000.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: