spot_img
16.9 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialAcțiune inedită de 1 Iunie

    Acțiune inedită de 1 Iunie

    Sute de elevi de Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” s-au depăşit la finele săptămânii trecute printr-o acţiune constructivă de a lupta împotriva etichetărilor primite de la adulţi. Flash Mob-ul a fost maniera aleasă de copii şi cadre didactice pentru a promova calităţile şi nu defectele etichetate iar părinţii au avut numai cuvinte de laudă. Acţiunea a marcat Ziua de 1 Iunie.

     

    Obraznic când poți fi ascultător sau atent, iar talentul la desen sau pictură de ce să fie umbrit de etichete negative? Fiecare copil are o latură plăcută a caracterului în formare şi merită efortul şi strădania părinţilor de a i-l cultiva cât mai frumos. Acesta este mesajul pe care peste 300 de elevi de la clase primare, gimnaziale şi de liceu de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” l-au transmis zilele trecute celor mari, în avans de Ziua Copilului. Cei mici au dat dovadă că deşi sunt încă în formare au idee despre ceea ce înseamnă educare fără a fi etichetaţi într-un mod care nu este nici constructiv, nici lăudabil din partea adulţilor. „Am fost și eu etichetată ‹‹Anisia este obraznică›› ca să dau un exemplu şi vreau să schimb eticheta cu o calitate, ‹‹prietenoasă››. Să fiu etichetată nu mi-a plăcut şi aş vrea ca toţi copiii să îşi poată valorifica bine calităţile iar defectele, oricare ar fi ele, să fie corectate, dar nu prin etichetări”, a comentat înţelept o elevă. „Eu mă aflu aici pentru că se apropie Ziua de 1 Iunie, astfel că le urez tuturor La mulţi ani. Şi eu am o etichetă, dar vreau să o schimb cu partea mea pozitivă, aceea de a fi iubitor”, a subliniat un elev de la clasa a III-a. Cei mai mari, de la clase a VIII-a și a XI-a au avut rolul de a întoarce etichetele de pe spatele elevilor mai mici. În total, au fost aproximativ 300 de suflete mobilizate la flash mob. „Elevii de la Colegiul Național Tudor Vladimirescu participă pentru al doilea an consecutiv la un flash mob dedicat campaniei ‹‹O şcoală fără violenţă!››. Anul acesta, mesajul transmis este ‹‹Copiii fără etichete cresc oameni mari›› pentru că orice trăsătura negativă trebuie înlocuită cu una pozitivă. Aşadar, elevi, părinţi şi adulţi, uitaţi adjectivele cu conotaţii negative”, a declarat Cristina Goanţă, coordonator programe Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”. Cum ipostaza de părinte o cunosc şi cadrele didactice, de la ele nu poate pleca decât un exemplu de susţinere şi iubire, nu etichetare când vine vorbe de micuți şi posibile defecte. Mesajul a venit de la unii dintre dascăli care au spus că nu au obiceiul etichetării, ci dimpotrivă îşi doresc pentru copiii lor şi nu numai o încurajare a calităţilor într-un mod cât mai eficient.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: