spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialAlexandru, tânărul care trăieşte în altă lume…

    Alexandru, tânărul care trăieşte în altă lume…

    Alexandru Bădescu este copilul pe care orice părinte şi l-ar dori. Spun asta pentru că, în timpul liber, Alexandru nu merge în club sau nu pleacă de acasă cu zilele, ci scrie. Scrie cât e ziua de lungă…pentru să spune el, prin scris sufletul se înnobilează şi sigur, speră, ca undeva, cineva să îi aprecieze talentul şi să îl şlefuiască aşa cum crede de cuviinţă. La cei 16 ani ai săi Alexandru visează să îşi lanseze o carte, însă, spune micul scriitor, nu poate fi dezvăluit subiectul. „Este un subiect tabu şi sper să prindă…este un subiect controversat despre care aş vrea să vorbesc şi să pot să transmit cititorilor tot ce simt”, spune tânărul optimist.

    Alexandru Bădescu este elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Spiru Haret”. Ca orice adolescent visează să ajungă departe şi speră ca cineva să poată fi mereu acolo, pentru a-l ajuta în demersul lui de arăta lumii întregi ce poate face. Pasiunea lui este o pasiune „atipică”. La cei 16 ani ai săi Alexandru visează să îşi lanseze o carte, însă, spune micul scriitor, nu poate fi dezvăluit subiectul. „Este un subiect tabu şi sper să prindă…este un subiect controversat despre care aş vrea să vorbesc şi să pot să transmit cititorilor tot ce simt”, spune tânărul optimist. Talentul şi l-a descoperit-o încă de mic şi spune că vrea să urmeze cursul condeiului, jurnalismul fiind domeniul în care crede că ar excela. „Pasiunea mea a început de când eram mic, am vrut să fiu jurnalist din totdeauna. Nu eram conştient că am talent sau sunt bun la scris, pur şi simplu am vrut să mă fac jurnalist. Asta îmi doream cu tot sufletul şi încă îmi doresc foarte mult. Profesoara de jurnalism, Georgeta Popescu, opţional, practic m-a descoperit şi m-a îndrumat să cred din ce în ce mai mult că pot să fac acest lucru”, a spus Alexandru Bădescu. A pornit de la o poezie, dar a continuat cu eseurile. Scrie despre lumea care îl înconjoară, despre oameni, despre sentimente, despre lucruri simple şi totodată atât de complexe. Familia îi este alături, dar şi prietenii, pe care sigur, nu îi lasă la greu atunci când au teză la română sau de ce nu, atunci când trebuie să scrie bileţele de dragoste fetelor, pentru a le impresiona. Scrisul îl reprezintă şi îl va face om, aşa cum speră dealtfel. Mai nou, pentru că vrea să reuşească în acest domeniu, Alexandru şi-a creat şi un blog, unde cunoscuţii şi nu numai îi pot citi eseurile, http://alex-alexandru21.blogspot.com.

    Oraşul Rovinari, prin ochii unui copil

    Originar din Rovinari, Alexandru Bădescu face o scurtă descriere a oraşului, într-unul din eseurile postate pe blog. Concluzia lui: „Rovinariul este un oraş plin de oameni care nu au vise…”. „Trăiesc într-un mic oraş numit Rovinari, unde nu există activitate culturală. Un oraş prăfuit, gri în care oamenii gândesc cât se poate de superficial, fără să aibă aşteptări prea mari de la viaţă, fiind crescuţi într-un mediu uşor “relaxat”, poate prea relaxat din punct de vedere al educaţiei în familie, părinţii aruncând vina în cocoaşa profesorilor care trebuie să modeleze un caracter deja format, prin concluzie nu se poate mai mult având în vedere comportamentul adulţilor. Din când în când mai avem parte de un concert electoral diluat cu vedete şterse, de mâna a doua care nu ştiu să atragă decât persoanele care nu pot recunoaşte muzica bună când o aud. Un lucru bun e că am prieteni care simt la fel şi ne putem simţi bine făcând lucruri pe care alţii le privesc cu reticenţă. Eu mă pot considera fericit că nu fac parte din categoria oamenilor “obişnuiţi” din Rovinari, deoarece nu ascult manele la maximum în fiecare dimineaţă, trezindu-mi vecinii cu mult “bun simţ”. În concluzie Rovinariul este un oraş plin de oameni care nu au vise, sau sunt prea fricoşi sa lupte pentru ele”, scrie Alexandru pe blogul său.

    Printre pasiunile micului scriitor se numără şi fotografia. Îi place să fotografieze natura, în toată splendoarea ei. Are nevoie doar de un impuls şi de oameni care să îl facă să creadă în talentul pe care îl are. Îşi doreşte să ajungă un jurnalist de renume, apreciat pentru calitatea şi acurateţea informaţiilor oferite. Ştie că va reuşi doar prin muncă şi este dispus să facă orice pentru ca visul lui să se îndeplinească. Alexandru confirmă acest lucru şi printr-un alt eseu, postat pe blog. „“Tu citeşti?”încep să aud din ce în ce mai des, de la multe persoane. E aşa trist să vezi cum lucrurile ce au o importanţă vitală asupra vieţii nu sunt preţuite şi devenim din ce în ce mai superficiali şi, lipsiţi de misterul acela specific oamenilor care generează chimia dintre două persoane. Am uitat toate aceste lucruri care dau sens vieţii deoarece ne-am obişnuit cu acest confort zilnic, oferit de tehnologie şi, astfel gândirea noastră “amorţeşte” rămânând la stadiul de neevoluat, neputând să realizăm că viaţa nu e aşa uşoară, că e dură şi trebuie să rezişti cu ajutorul psihicului si personalităţii dezvoltate devreme cu ajutorul lucrurilor mărunte”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: