spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSocialApicultorii, sprijiniți de primarul din Turceni

    Apicultorii, sprijiniți de primarul din Turceni

    Apicultorii gorjeni au nevoie de sprijin pentru a se dezvolta şi a-şi menţine locul pe piaţă, cu produse apreciate şi valorificate. Autorităţile din Turceni par să cunoască acest lucru, chiar bine, pentru că astăzi, la Bucureşti, una din temele de discuţie de la întâlnirile cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi cu primarii fi găsirea de soluţii pentru crescătorii de albine. Primarul Dumitru Gâlceavă este aproape de apicultori, le înţelege dragostea pentru albine şi rodul lor, pentru că a avut la cine vedea şi învăţa ocupaţia, tatăl său.

    Unul din apicultorii cu tradiţii vechi, Emilian Vărzaru spune că apicultura cere să ai drag de albine, în primul rând, apoi răbdare şi respect pentru una din cele mai nobile ocupaţii. „Am început prin 82 cu stupăritul, erau ai statului. Veneam de la serviciu, stăteam cu apicultorii şi am prins drag de albine. Acum am 150 de stupi, a devenit o afacere de familie. Sper să continue copilul tradiţia”, a declarat Emilian Vărzaru, care a mai spus că nu şi-a pus prea mari speranţe în fondurile europene. Primarul, Dumitru Gâlceavă, are o idee cum ar putea să-i sprijine şi o va face auzită la întâlnirea cu reprezentanţii Ministerului de astăzi. „Îmi puneam speranţa în Camerele agricole, sper să se înfiinţeze din nou, cu oameni profesionişti, nu numiţi politic. Lipsa de personal şi-a spus cuvântul, s-au redus posturile. Din 5 angajaţi câţi aveam la biroul agricol, a rămas unul. Mâine voi expune la întâlnire această măsură, pentru că trebuie să sprijinim micile afaceri şi să acoperim din nevoia de venituri ale celor care doresc să muncească”, a declarat edilul din Turceni. De altfel, apicultura, ca restul ramurilor agricole trebuie să îşi găsească locul cuvenit pe o piaţă cinstită, corectă şi nu cu preţuri derizorii. Producătorii trebuie să ştie că au unde valorifica marfa.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: