spot_img
24.1 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăSocialAproape 20 de copii riscă să fie abandonaţi de familii

    Aproape 20 de copii riscă să fie abandonaţi de familii

    Aproximativ 20 de copii sunt în pericol de a fi abandonaţi de familii. Pentru a preveni abandonul, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj monitorizează situaţia lor, înainte de a lua măsurile de protecţie.

    Nu avem nici un bebeluş abandonat în spital, dar avem în schimb 16 copii cu risc de a fi părăsiţi de familii. Motivul nu este altul decât sărăcia, după cum spun reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj care îi are sub supraveghere. Din cei 16 copii monitorizaţi, unul se află într-un spital din afara judeţului, cinci locuiesc în centrele maternale, iar zece sunt monitorizaţi la domiciliu, urmând ca în funcţie de concluzii să se decidă dacă aceştia pot să rămână în continuare alături de mamă, sau să fie instituită o măsură de protecţie. „Aceşti copii provin fie din familii foarte sărace, fie din familii dezorganizate care se află cu risc de abandon. Noi îi avem în monitorizare pe toţi pentru a stabilii ce măsuri trebuiesc impuse. Avem cinci copii care sunt în centre de plasament împreună cu mamele lor, unul pe care îl monitorizăm în Harghita pentru că acolo a avut loc naşterea lui, iar ceilalţi zece se află la domiciliul familiilor unde sunt monizorizaţi timp de şase luni, urmând ca la final să luăm o decizie în privinţa măsurilor de protecţie care se impun”, a declarat Ninela Gruia, directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Gorj. Cu toate că este criză financiară, copiii aflaţi în grija Protecţiei Copilului nu vor fi lipsiţi de mici excursii şi chiar să fie trimişi în tabere. Astfel, 120 de copii din Gorj vor merge în excursii organizate, iar cei cu rezultate bune la învăţătură vor avea ocazia să se bucure de câteva zile în taberele ce vor fi organizate în diferite locaţii stabilite de conducerea instituţiei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: