spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăSocialAproximativ 20 de elevi nu au intrat la grupa pregătitoare

    Aproximativ 20 de elevi nu au intrat la grupa pregătitoare

    Clasa pregătitoare, o noutate pentru sistemul de învățământ din România i-a cam luat prin surprindere atât pe copii, cât și pe părinți, care au dat fuga la cele mai apropiate unități de învățămământ, pentru a supune copii la o testare psihosomatică, testare care are ca scop verificarea pregătirii copilului de a merge la o asemenea clasă. Din cei 459 de copii evaluați, conform analizei realizate de Inspectoratul Școlar Județean, 22 vor rămâne la grupa mare și asta din cauza faptului că au probleme, fie de limbaj, fie de comunicare sau gândire. „Din cei 459 de copii evaluați, din punct de vedere somatic, 22 au rămas la grupa mare, deci nu au pătruns în învățământul obligatoriu, învățământul primar, clasa pregătitoare sau clasa 1, deși vârsta le permitea acest lucru. Există o programă adaptată vârstei lor, iar dascălii noștri au experiența și vor dobândi competențele de care au nevoie printr-o formare care va începe în luna mai, se va desfășura cu o consiliere pe tot semestrul anului 1 al anului școlar viitor”, a spus Gheorghe Mitescu, inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Gorj. În clasa pregătitoare vor învăţa copiii care până la 31 august 2012 au şase ani împliniţi sau, în cazuri speciale, cei care împlinesc această vârstă până la 31 decembrie 2012. În cel de-al doilea caz, este însă nevoie de acordul scris al părinţilor şi de acordul unui expert că este pregătit copilul să se adapteze cerinţelor de la şcoală mai stricte decât cele de la grădiniţă. Dacă părinţii nu doresc înscrierea în învăţământul primar sau dacă evaluarea dezvoltării copiilor de către experţi recomandă înscrierea la grădiniţă, copiii care împlinesc 6 ani între 1 septembrie şi 31 decembrie 2012 vor fi înscrişi la grupa mare. În clasa I vor fi înscrişi copiii care au 7 ani împliniţi până la 31 august 2012 inclusiv, indiferent dacă au fost sau nu au fost la grădiniţă. Copiii care au 6 ani împliniţi până la 31 august 2012 inclusiv şi au făcut grupa pregătitoare pot fi înscrişi în clasa I doar dacă părinţii solicită în scris acest lucru. În cazul celor care nu au făcut grupa pregătitoare este nevoie ca un expert să ateste, în urma unei evaluări psihosomatice, pregătirea acestuia pentru parcurgerea cu succes a clasei I.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: