spot_img
12.4 C
Târgu Jiu
miercuri, martie 26, 2025
Altele
    AcasăHeadlinesAsistentă socială din Gorj, propusă pentru premiere în cadrul Galei Naționale a...

    Asistentă socială din Gorj, propusă pentru premiere în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistentă Socială

    O asistentă socială din comuna Țânțăreni este nominalizată la categoria „Premiul asistentului social din domeniul protecției persoanelor vârstnice și îngrijirii la domiciliu“ în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistentă Socială, ediția XI, care va avea loc la București, în data de 18 martie.

    Iuliana Cristina Sîrbu își desfășoară activitatea de 16 ani ca responsabil de caz în cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Sf. Dimitrie cel Nou” Filiași, din județul Dolj.

    „Experiența acumulată până acum mi-a oferit oportunitatea de a lucra direct cu persoanele vulnerabile și familiile / aparținătorii acestora și de a înțelege profund nevoile lor.

    Mă pot descrie ca o persoană dedicată, empatică și răbdătoare, care abordează fiecare caz cu o înțelegere profundă a nevoilor fizice, emoționale și sociale ale celor cu care lucreaz. Am capacitate de a construi relații de încredere și să fiu un bun ascultător, fiind conștientă de vulnerabilitate cu care se confruntă adesea aceste grupuri de persoane.
    De-a lungul timpului am învățat cum să combin competențele administrative și de management al cazurilor cu o abordare personalizată, adaptându-mă nevoilor individuale ale fiecărei persoane. Am reușit să facilitez accesul la servicii esențiale, cum ar fi îngrijirea medicală, psihologică, socială, sau recuperare medicală și lucrez îndeaproape cu familiile acestor beneficiari pentru a asigura un mediu de viață cât mai sigur și confortabil pentru vârstnici sau persoanele cu dizabilități.

    Sunt un om care pune inima în fiecare interacțiune, fiind acolo nu doar ca profesionist, ci și ca un prieten de încredere“, spune Iuliana Cristina Sîrbu.

    „Nu este doar o profesie, ci o chemare“

    Asistenta socială spune că se atașează de persoanele pe care le are în grijă și încearcă să învețe de la fiecare: „Pentru mine, munca nu este doar o profesie, ci o chemare. Fiecare vârstnic sau persoană cu dizabilități devine un suflet prețios, care merită nu doar ajutor, ci și respectul și demnitatea care le-au fost poate răpite de-a lungul vieții. Nu sunt doar cazuri, sunt oameni cu amintiri, dorințe, visuri și o istorie care merită să fie ascultată și apreciată. Un alt aspect important este ca am capacitatea de a face față provocărilor emoționale și fizice, de a sprijini persoanele vulnerabile în momente de criză, dar și de a menține o abordare obiectivă și profesionistă în toate interacțiunile.
    Consider ca un asistent social trebuie să aibă nu doar pregătire teoretică, dar și o vocație puternică, fiind animat de dorința de a îmbunătăți calitatea vieții celor care, de multe ori, se simt marginalizați sau neînțeleși“.

    Iuliana-Cristina Sîrbu poate fi votată AICI.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!