spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialBaia de Aramă, două zile de mare sărbătoare

    Baia de Aramă, două zile de mare sărbătoare

    Baia de Aramă este în sărbătoare. Primăria invită în acest week-end la distracţie şi voie bună, totul organizat sub cupola sărbătorii Zilele Oraşului Baia de Aramă. Tot în aceste zile va avea loc şi renumitul Festivalul Naţional de Folclor „Munte, munte, brad frumos”. Sponsorul acestui eveniment Compania Succes, cea mai mare companie din Gorj şi una dintre cele mai renumite din ţară, reuşind cu brio să ia contact cu foarte multe domenii de activitate.

    Se anunţă zile de distracţie pentru mehedinţeni, dar şi pentru vecinii de la graniţă, care nu vor lipsi cu siguranţă de la acest eveniment. Baia de Aramă celebrează Zilele Oraşului, concomitent cu Festivalul Naţional de Folclor „Munte, munte, brad frumos”, un festival care va reuni artişti de marcă ai cântecului popular românesc. Compania care susţine acest eveniment este Compania Succes, un partener de nădejde, care susţine tradiţia şi valoarea autenticităţii poporului românesc. „În acest weekend mai precis, sâmbătă şi duminică, avem Festivalul de Folclor « Munte, munte brad frumos », ediţia a XV-a şi totodată în acest weekend sărbătorim şi Zilele Oraşului Baia de Aramă. Avem alături de noi un colaborator de succes, Compania Succes care ne sprijină necondiţionat în organizarea evenimentului. Programul începe sâmbătă la ora 15:00 cu grupul Munte, Munte Brad Frumos, urmat de festivalul-concurs la care aşteptăm concurenţi din toată ţara. La ora 20:00 îl avem invitat pe Aurel Moldoveanu, urmat de Ansamblul Profesionist Danubius, cu invitaţii dumnealor, Oana Pârvan, Venera Despău, Liliana Buncianu, Nina Predescu, Irina Zoican, Ion Drăgan, Petrică Mâţu Stoian, Ionela Bădălan, Angela Magheru, Ninel Cioacă, Mariana Botoacă, Alina Drăghia, Delia Barbu, Petrică Miulescu Irimică, Ionuţ Tudorescu, Mariana Ionescu Căpitănescu, iar în final avem muzică uşoară Matteo”, a spus primarul oraşului Baia de Aramă, Rafael Dunărinţiu. Duminică petrecerea va continua, alături de acelaşi partener de succes. „Duminică programul începe la ora 15:00 cu discursul invitaţilor. Gala de Premiere va avea loc la 17:30, urmată de Radu Ilie, Ansamblul profesionist Danubius cu invitaţii loc, Luciana Văduva, Gelu Voicu, Olguţa Berbec, Anica Ganţu, Mihalea Petrovici, Constantin Enceanu, Ansamblul Profesionist Doina Gorjului, Niculina Stoican. Seara se va termina pe acordurile melodiilor Andei Adam. Nu va lipsi nici focul de artificii”, a mai spus primarul Rafael Dunărinţiu. Mehedinţenii, dar şi gorjenii sunt aşteptaţi să petreacă două zile alături de artiştii de marcă ai poporului românesc.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: