spot_img
12.2 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesBanii statului, pe apa sâmbetei

    Banii statului, pe apa sâmbetei

    Locuitorii din cele două locaţii de sinistraţi, de la Cojani şi Câmpu Mare –Albeni, nu sunt interesaţi de locuinţele puse la dispoziţie de stat, după ce gospodăriile le-au fost afectate de alunecările de teren produse în 2006. În timp ce la Cojani 22 de case sunt în continuare nelocuite, la Câmpu Mare cetăţenii nu beneficiază nici acum de utilităţile ce se impuneau. Prefectul judeţului Alin Văcaru susţine că va verifica situaţia şi condiţiile în care trăiesc sinistraţii.

    După nouă ani de la tragedia produsă în localităţile Roşia de Amaradia şi Bustuchin, locuinţele puse la dispoziţie de către stat sinistraţilor, continuă să rămână nelocuite. O astfel de situaţie se înregistrează în locaţia de la Cojani, acolo unde 22 de case se pare că au fost construite degeaba. Primarul din Târgu-Cărbuneşti, Mihai Mazilu, a declarat pentru Acces Tv că va iniţia demersurile legale pentru ca aceste imobile să fie repartizate familiilor ce solicită o locuinţă socială, la primărie fiind depuse deja un număr de 26 de cereri în acest sens. „Acum din primăvară o să utilizez toate propunerile legislative ca într-adevăr acele case să ajungă unde trebuie. Chiar dacă au fost sinistraţi cărora li s-a fost repartizată această locuinţă pe banii Guvernului dacă nu o foloseşte să o dea la alţii, pentru că sunt o mulţime de oameni cu probleme sociale”, a explicat Mihai Mazilu, primarul din Târgu-Cărbuneşti.

    O situaţie nu tocmai bună de lăudat se înregistrează şi la Câmpu Mare –Albeni, acolo unde autorităţile nu au reuşit să asigure utilităţile necesare, apă –canalizare, proiectul iniţial depus pe Măsura 322 fiind declarat eligibil, dar fără sursă de finanţare. Primarul Dumitru Cornea susţine că săptămâna viitoare se va organiza licitaţia pentru desemnarea executantului lucrării pe alimentare cu apă, acesta sperând ca din vară să înceapă lucrările de investiţie. „Deja proiectul pentru apă- canal pentru sinistraţii din Câmpu Mare şi pentru restul de comună este în derulare, iar peste maxim o săptămână am deja desfăşurarea licitaţiei pentru acest proiect. Să sperăm că începând cu prima luna de vară începe derularea şi construirea acestui proiect”, a declarat Dumitru Cornea, primarul localităţii Albeni. În tot acest timp, când sinistraţii sunt nemulţumiţi de condiţiile în care trăiesc, de la Prefectura Gorj mesajul este clar, acela că se vor face verificări, prefectul judeţului părând că nu ştie exact situaţia cu care se confruntă oamenii. „Ştiu că nu sunt locuite, dar nu cred că nu sunt condiţii. Dacă sunt deja câteva case care sunt locuite mă gândesc că există condiţii. Eu ştiu că locuitorii din Roşia de Amaradia la momentul respectiv nu au vrut să îşi părăsească locuinţele, nu că nu ar fi fost condiţii, acele locuinţe au fost făcute după nişte proiecte standard, fiind diferit doar numărul de camere, unii au avut cu două camere, alţii cu trei camere în funcţie de cum aveau locuinţele când au fost dărâmate. Primarul din zona respectivă ştie exact cum le-a dat, mă gândesc că sunt trecute la rol persoanele respective, că nu stau ele în casă este altă problemă. O să verific într-adevăr dacă nu sunt condiţii”, a declarat prefectul judeţului, Alin Văcaru. Sinistraţi au devenit şi cele câteva familii din Bumbeşti Piţic, cauza fiind aceeaşi, alunecările de teren, autorităţile solicitând sprijin de la Guvern pentru construirea de noi locuinţe.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: