spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, mai 10, 2024
Altele
    AcasăSocialColegiile din Târgu-Jiu, recunoscute ca şcoli europene

    Colegiile din Târgu-Jiu, recunoscute ca şcoli europene

    Se mândresc cu statutul de Şcoală Europeană! Este vorba de elevii şi profesorii de la Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu care se alătură şcolilor de elită. Directorul instituţiei de învăţământ, Petre Ciungu, s-a întors de curând de la Bucureşti cu trofeul şi diploma înmânate de ministrul Educaţiei.

    Pentru următorii trei ani, Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” a căpătat, pentru a doua oară, atributul de Şcoală Europeană. Directorul instituţiei de învăţământ are drept mărturie trofeul şi diploma care atestă acest lucru şi pentru care simte o satisfacţie nemărginită. Nici nu poate fi altfel, pentru că participarea pentru a doua oară la concurs a fost încununată cu succes. „Pe 7 iunie, la Palatul Parlamentului a avut loc decernarea premiilor pentru şcolile ce au ocupat poziţia de Şcoală Europeană. Trofeul îl câştigăm pentru a doua oară, distincţia acordându-se din trei în trei ani liceelor care participă la proiecte educative naţionale şi europene. Pentru instituţia noastrră, trofeul „Scoală europeană 2012” înseamnă înmagazinarea eforturilor colegilor mei, al elevilor în realizarea de programe, proiecte europene. Nu se ajunge peste noapte la acest statut şi recunoaştere, ci prin munca realizată pas cu pas timp de trei ani, în speţă realizarea proiectelor europene”, a declarat directorul Petre Ciungu. Cel mai important pentru toate instituţiile de învăţământ participante este faptul că aduc în faţă echipe închegate, munca de jos, făcută pas cu pas şi conştientizarea propriei valori. Alături de Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” câştigătoare sunt şi Colegiile Naţionale „Ecaterina Teodoroiu” şi „Tudor Vladimiescu”. Toţi elevii participanţi se aleg cu schimb de experienţă, muncesc cot la cot cu profesorii pentru a atinge miza propusă şi îşi îmbogăţesc cunoştinţele. Sunt incluse şi vizitele în ţările partenere, iar orice acţiune educativă, de calitate, derulată timp de trei ani poate fi luată în calcul la accederea spre „Şcoală europeană”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: