spot_img
12.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSocialCriză de sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine! Este nevoie de donatori...

    Criză de sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine! Este nevoie de donatori URGENT

    Medicul Călina Căluțoiu, șefa Centrului de Transfuzii Sanguine Gorj, a declarat că în perioada de vară, numărul donatorilor de sânge a scăzut destul de mult, fiind nevoie urgentă de grupa de sânge B3.

    Lipsă de donatori la Târgu-Jiu. Media pe zi, sub 20Cei care donează sânge beneficiază de un set de analize gratuite și primesc șapte tichete de masă, fiecare în valoare de peste 9 lei, la care se adaugă o zi liberă de la serviciu (în cazul angajaților cu carte de muncă – n.red.). Pentru o parte a celor care donează, tichetele de masă sunt o bucurie. Din păcate, vara aceasta, numărul donatorilor a scăzut. Potrivit reprezentanților Centrului de Transfuzii, ar fi nevoie de aproximativ 550 donatori pe lună, pentru ca Centrul să aibă sânge suficient în stoc. În luna august doar 400 de gorjeni au decis să doneze. O parte dintre cei care au donat au fost rude sau cunoștințe ale unor persoane grav bolnave acre aveau nevoie de sânge, fiind în spitale din țară sau din Gorj. „Luna trecută de abia am depășit 400 de donatori, sunt insuficienți. Marea lor majoritate aveau rude bolnave în spital, de aceea au donat. Ne confruntăm cu o criză acută pe toate grupele și pe RH pozitiv și negativ. Avem criză de sânge pe grupa B3. Pe A 2 cu Rh negativ avem criză, B negativ și pozitiv avem deficit. Avem nevoie de donatori, sper să vină cât mai mulți, acum că începe să treacă vara”, a spus medicul Călina Căluțoiu, directorul Centrului de Transfuzii Gorj.

    Probleme la recoltare

    O parte dintre donatori nu au mai donat sânge până acum, însă spun nu va fi nici ultima dată când vor accepta să ajute oamenii care au nevoie de sânge. „Am venit să donez pentru că am pe un unchi grav bolnav. Este la Craiova, în spital și are nevoie de sânge. Voi mai veni peste ceva vreme, când îmi spun medicii, să donez și pentru altcineva. Sper ca unchiul să fie bine”, a spus o femeie din Târgu-Jiu. „Avem și cazuri în care donatorii nu știu că suferă de boli precum hepatite, boli cronice, lipsa venelor și nu putem preleva și sunt refuzați. Unii dintre dânșii știu că sunt bolnavi, dar cred că afecțiunea dumnealor nu îi poate împiedica să doneze, alții nu știu și le dăm noi veștile. Sunt mulți declarați inapți să doneze”, a mai spus medicul Căluțoiu, directorul Centrului de Transfuzii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: