AcasăSocialCursuri de specializare pentru cântăreţii bisericeşti

Cursuri de specializare pentru cântăreţii bisericeşti

Cântăreţii bisericeşti din judeţele Gorj şi Dolj se pot înscrie până vineri, 14 iunie, la Cursuri de asimilare, dosarele de înscriere putând fi depuse la sediul Arhiepiscopiei Craiovei, strada Mitropolit Firmilian, nr. 3. Cursurile se vor desfăşura în perioada 18 iunie- 19 iulie, la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, după cum a informat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Craiovei. „Pentru dosarul de înscriere, persoanele solicitante au nevoie de următoarele acte: cerere de înscriere, recomandarea preotului paroh, aprobarea Consiliului parohial pentru angajare după absolvirea cursurilor de asimilare, acte de studii (minimum 8 clase), copie după cartea de identitate, certificatul de botez şi adresa de înaintare a dosarului către protoierie”, a declarat părintele diacon Ioniţă Apostolache. Cursurile de specializare se vor încheia printr-un examen de evaluare a cunoştinţelor de muzică şi tipic bisericesc. Absolvenţii declaraţi promovaţi vor primi o adeverinţă în baza căreia vor putea să se angajeze pe postul de „cântăreţ bisericesc”.

Articolul precedent
Articolul următor
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente