spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialDe astăzi se reia distribuirea laptelui praf

    De astăzi se reia distribuirea laptelui praf

    Primăriile pot solicita Direcţiei de Sănătate Publică Gorj laptele praf, începând de astăzi. Astfel că, în această perioadă se vor distribui 976 de cutii, cei mai mulţi beneficiari fiind din oraşul Târgu-Cărbuneşti, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei. „În această lună deja vom relua distribuţia laptelui praf, avem 122 de beneficiari de lapte praf, practic bebeluşii până la un an, vom distribui 976 de cutii din această lună, cei mai mulţi beneficiari fiind la Târgu-Cărbuneşti, unde este Leagănul de Copii. Noi deja am anunţat primăriile pentru a putea ridica laptele praf, deci de mâine (n.r. joi, 15 martie) putem elibera acest lapte praf către beneficiari. Sunt 16 primării care beneficiază de acest lapte praf”, a spus Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Conform reglementărilor, laptele praf, formulă pentru sugari, se acordă gratuit, pe bază de prescripţie medicală eliberată de medicul de familie, numai pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 si 12 luni care nu beneficiază de lapte matern şi care se încadrează în unele criterii: fie au mame care prezintă contraindicaţii ale alăptării ca urmare a unor boli grave, cum ar fi TBC pulmonar activ, neoplazii, septicemie, boli psihice grave, epilepsie, eclampsie, scleroză în plăci, insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, fie au mame infectate cu HIV sau care fac tratamente cu citostatice, diazepine, anticonvulsivante, anticoagulante, radioizotopi, consumă droguri, sunt dependente de alcool sau tutun, vicii care determină intoxicaţii ale copilului. De asemenea, au dreptul la gratuitate copiii sănătoşi la care se constată o creştere nesatisfăcătoare, sub limita inferioară a normalului vârstei, din cauza absenţei laptelui matern.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: