spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăSocialDiplome de excelenţă pentru un veteran de război de 105 ani şi...

    Diplome de excelenţă pentru un veteran de război de 105 ani şi un medic gorjean renumit

    diplome-2-cj
    diplome-4Două personalităţi gorjene au fost premiate de către Consiliul Judeţean Gorj, la şedinţa de vineri. Un veteran de război în vârstă de 105 ani şi un medic specializat în cardiologie, membru al Academiei de Ştiinţe din New York, au primit diplome de excelenţă din partea aleşilor judeţeni. Decizia de a le oferi diplome de excelenţă unor personalităţi cu merite deosebite a fost luată la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu. Doctorul Grigore Lupescu este recunoscut pe plan mondial pentru descoperirile în domeniul cardiologiei, dar și membru al Academiei de Științe din New York, al Societății Mediteraneene de Cardiologie și Chirurgie Cardiovasculară, membru al Uniunii Medicale Balcanice și al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România.

    diplome-6Medicul Grigore Lupescu a fost decorat și premiat cu distincții naționale și internaționale: Omul Anului în Știință pentru 2009, Premiul Internațional Hipocrate pentru Realizări Medicale, Premiul Internațional al Păcii 2008, Premiul de Excelență în Știință „Sir Isaac Newton”, Premiul „Marie Curie“, Magna cum Laude. „Meritele nu mi se datorează exclusiv mie, ci unui colectiv mult la larg, atât profesional cât și pe plan familial, începând cu părinții mei care au reprezentant cel mai înalt model de comportament moral și civic, ca și ceilalți membrii ai familiei mele. Ajuns la această vârstă remarc cu oarecare tristețe că eu nu am reușit să-i ajut pe copiii mei, în măsura în care m-au ajutat părinții mei pe mine. Au fost împrejurări în care copiii mei m-au ajutat mai mult decât i-am ajutat eu pe ei”, a precizat medicul cardiolog.

    diplome-5În ceea ce îl priveşte pe veteranul Alexandru M. Ţundrea, ajuns la vârsta de 105 ani, acesta a fost decorat după ce a îndurat greutățile frontului, dând dovadă de vitejie fără seamăn, bărbăţie şi eroism care, fără a-şi precupeţi forţele şi viaţa, a luptat pentru apărarea pământului strămoşesc. S-a născut la 6 decembrie 1910, în comuna Telești – Moșneni, județul Gorj. A absolvit Școala Normală din Târgu-Jiu, devenind învățător, apoi a urmat cursurile Facultății de Drept și Facultății de Filosofie din Cluj. În ciuda vârstei, Alexandru Ţundrea a venit personal la şedinţa Consiliului Judeţean pentru a primi distincţia aleşilor judeţeni pentru prestigioasa sa activitate. „Eroii trebuie felicitaţi indiferent de vremuri”, a spus Alexandru Ţundrea în faţa consilierilor judeţeni.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: