spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialEducaţia…şi Lecţia de viaţă

    Educaţia…şi Lecţia de viaţă

    Despre terapia educaţională şi felurile lacrimilor!

    Terapia educațională se constituie într-o disciplină complexă, o activitate vitală ce valorifică informaţii interdisciplinare cu scopul de a-i restabili, susţine şi spori performanţa în crearea de modele de viaţă, de a uşura învăţarea acelor abilităţi şi funcţii esenţiale pentru adaptare şi creativitate, de a diminua sau corecta aspecte patologice şi de a promova starea de sănătate mintală. Persoana care aspiră la sursele educaţiei beneficiază de servicii care urmăresc creşterea sentimentului propriei valori, dezvoltarea personalităţii şi o conducere la o sumă a calităţilor de adaptare la mediu. Putem aprecia că terapia educaţională propune activităţi specific, atât pentru copiii cu cerinţe educative speciale, cât şi pentru adulţii implicaţi în forme diferite ale activităţilor terapeutice.

    Terapiile ne demonstrează că actul terapeutic deţine calitatea de a se adapta nevoilor beneficiarilor!

    Psihopedagogia ne apare ca o sinteză reductivă a curentelor psihologice şi pedagogice cunoscute în decursul timpului, cu toate că nu cunoaştem nici o descriere coerentă şi originală la nivel terapeutic. Studiile proliferează în sensul premiselor lansate uneori cu entuziasm, dar intervenţiile depind mai curând de arta terapeutului. El însuşi se dedică sporadic problematicii, e psihanalist, rogersian, cognitivist etc., format însă la „şcoala adulţilor”, tocmai ca o dovadă a faptului că anumite conţinuturi ştiinţifice sunt transferate dintr-o ştiinţă în alta, dintr-un conţinut în altul. De altfel, psihopedagogia specială poate fi considerată o ştiinţă de sinteză ce transferă şi receptează informaţii ştiinţifice, pe fondul unui statut care parcurge traseul de la general la particular, inclusiv în cazul terapiilor psihanalitice. Delimitate pe domenii de referinţă, terapiile, fie că sunt vizual-plastice, fie prin mediere artistică, cognitiv-comportamentale sau ocupaţionale şi de promovare a sănătăţii mintale, ne demonstrează că actul terapeutic deţine calitatea de a se adapta nevoilor beneficiarilor, ca, spre exemplu, transferul unor principii ale terapiei ocupaţional-specifice instituţiilor cu profil medical-recuperator, spre sistemul de educaţie, în completarea programului centrat pe predare-învăţare-evaluare, desfăşurat de profesorul psihopedagog şi având un caracter profund terapeutic, corectiv-compensator. Terapia educaţională este arta şi ştiinţa de a dirija participarea omului spre asumarea anumitor modele de viaţă, cu scopul de a restabili, susţine şi spori creativitatea, de a uşura învăţarea acelor abilităţi şi funcţii esenţiale pentru adaptare şi integrare socială, de a diminua sau corecta aspecte patologice şi de a promova starea de sănătate mintală!

    Obiectul de studiu al terapiei psihopedagogice este entitatea umană angajată în procesul de învăţare!

    În ultima jumătate de veac s-au pus bazele învăţământului modular, al creditelor şi participării la ore conform vârstei intelectuale, şi nu celei biologice. Panorama acestei perioade nu e uşor de trasat, mai ales că ea pare dominată de idealul înnoirii, al performanţei şi al speranţei în capacităţile ştiinţei de a elimina insuccesul („Cine nu poate fi educat, poate fi reeducat”), dacă ni se permite această formulare). Psihopedagogia specială a atras conţinuturi ştiinţifice valoroase pe care le-a adaptat trecându-le prin filtrul principiilor psihopedagogice de normalizare, educaţie pentru toţi, integrare, adaptare şi stimulare, implicând aplicaţii practice decupate din fonduri teoretice valoroase răspunzând solicitărilor societăţii moderne contemporane. Asistenţa psihopedagogică şi socială a persoanelor cu cerinţe educative speciale se constituie într-un ansamblu de măsuri inter şi transdisciplinare în vederea realizării şi îndeplinirii unor obiective în cadrul terapiei educaţionale complexe şi integrate, obiective transpuse ierarhic şi structural în arii, printre care şi terapia însuşirii de modele pozitive.
    Putem aprecia că obiectul de studiu al terapiei psihopedagogice este, în accepţia noastră, entitatea umană angajată în procesul de învăţare, oricare ar fi natura acesteia, având ca scop dobândirea unei anumite cunoaşteri şi autonomii manifestate sub formă de conţinuturi şi comportamente contextualizate. Obiectivele acestei terapii ţin de construirea sau de reconstruirea nucleului responsabil de procesul învăţării, predeterminat în acest sens, analizând natura, amploarea şi daunele provocate de o serie de fenomene de blocaj şi propunând soluţiile corective adecvate fiecărui caz în parte. De altfel, într-o formulare succintă, obiectivul terapiei psihopedagogice este înlăturarea dificultăţilor de învăţare, atât în planul conţinuturilor, cât şi al conduitelor. Terapia psihopedagogică are în vedere întreaga gamă a dificultăţilor, de la cele uşor asumate la cele severe sau profunde, independent de originea acestora. Trebuie subliniat faptul că aceasta nu poate soluţiona incapacităţile de învăţare prezente la subiecţii consideraţi deficienţi. În practică, sunt luate în consideraţie aspecte organice, corporale, cognitive, emoţionale, sociale, culturale, pedagogice, mai ales că asistenţa poate fi individuală sau de grup, de cabinet sau instituţională.

    Părintele Ilie Cleopa a identificat opt tipuri de lacrimi!

    parinte-cleopaPentru a vorbi despre terapia educaţională, în strânsă legătură cu felurile lacrimilor care ne emoţionează, putem aminti că Părintele Ilie Cleopa, unul dintre marii duhovnici, cunoscut pentru vorbele de duh cu care îi întâmpina pe creştinii care îl căutau la mănăstirea Sihăstria, din Neamţ, a întocmit un îndreptar al plânsului, în care a identificat opt tipuri de lacrimi. Primele patru feluri de lacrimi sunt mântuitoare. Cele fireşti nu sunt nici bune, nici rele, iar ultimele trei feluri de lacrimi sunt nefolositoare şi aducătoare de osândă, spune duhovnicul. Lacrimile bune sunt cele din dragoste pentru Dumnezeu, mai les că “îngraşă pe om, dau bucurii mari sufletului – ori de mănâncă, ori de nu mănâncă – dacă plânge, el este sătul. Aceste lacrimi ţin şi de foame şi de sete, şi omul nu are supărare pe nimeni”, mai ales că Părintele Cleopa identifică şi o a doua categorie de lacrimi bune, respectiv cele care vin din frica lui Dumnezeu, care “nu îngraşă, ci usucă pe om, deci, ele au putere să usuce firea omenească, din cauza scârbei pentru păcat, cum se usucă lemnul la foc”! A treia categorie de lacrimi sunt cele care se ivesc din frica morţii şi din frica judecăţii, pentru ca omul să vadă „cât de greu va fi în ziua judecăţii, când va sta în faţa a milioane de îngeri să primească răspunsul hotărârii, unde să meargă, la bine ori la rău”! A patra categorie sunt lacrimile de milă şi dragoste pentru aproapele, pentru cei bolnavi din spitale, pentru săraci, văduve, copii orfani, pentru cei flămânzi, goi şi străini, pentru toţi oamenii din suferinţă, mai ales că “aceste lacrimi sunt sfinte şi mântuitoare asemenea celor dintâi”, constituie a patra categorie de lacrimi, ultima care încheie lacrimile bune. A cincea categorie sunt lacrimile fireşti, care nu-s nici bune, nici rele, aşa cum sunt şi cele din boală, din suferinţă şi din tristeţe. Iată, neverosimile şi demne de atenţie sunt lacrimile „sataniceşti”, cele care care se nasc din slava deşartă, atunci când vedem că „omul are darul umilinţei, dar plânge pentru că-i place să-l vadă altul, dar, mai bine n-ar mai plânge, că satana i-a furat aceste lacrimi”. Prin urmare, dacă omul plânge cu scop să-l vadă cineva sau îi place să ştie cineva că-i plângăreţ, aceste lacrimi sunt din slava deşartă şi sunt rele şi chir păgubitoare, iar la acestea se adaugă lacrimile venite din mânie, mai ales că „sunt lacrimi ucigaşe şi rele, pentru că el plânge şi inima-i stoarsă de satana, încât izvorăşte lacrimi de ură. Acestea sunt lacrimi foarte grele, foarte păcătoase, sataniceşti”. Tot aici sunt incluse lacrimile din dezmierdare, care izvorăsc din poftă, din beţie, din aducere aminte a celor rele şi care sunt aduse de … „dracul desfrânării”. Pentru a finaliza despre terapia educaţională şi felurile lacrimilor, Părintele Cleopa aminteşte despre lacrimile care se nasc din pagube, din sărăcie, din durerea rănilor, pentru tot felul de boli, iar aceste lacrimi sunt tot de la vrăjmaşul, pentru că omul crede că Dumnezeu nu are să aibă grijă de el!

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: