spot_img
16.2 C
Târgu Jiu
duminică, mai 12, 2024
Altele
    AcasăSocialElevi premiaţi de Ziua Omagială „Mihai Eminescu”

    Elevi premiaţi de Ziua Omagială „Mihai Eminescu”

    Organizația de Femei a PNL Gorj a organizat, vineri, un concurs de lucrări, proză și poezie, realizate de elevi cu vârste cuprinse între 10-18 ani, cu ocazia zilei omagiale „Mihai Eminescu”. Utilizarea figurilor de stil și temelor de inspirație din opera eminesciană au fost cerințele realizării lucrărilor. Trei elevi s-au făcut remarcaţi, fiind premiaţi de către reprezentantele OFL Gorj.

    madalina-ciolocoiLucrările copiilor au fost trimise, pe parcursul săptămânii, trecute la sediul PNL Gorj, de către elevi din Târgu-Jiu, Ciuperceni, Lihulești, Țânțăreni, Crușeț, Tismana și au jurizate, vineri, de către o comisie alcătuită din trei profesori de limba română. Locul I a fost obținut de Paul Braia, elev în clasa a VII-a la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Tg-Jiu, pentru lucrarea (eseu) cu titlul „Călător în galaxia lecturii”. Locul II a fost obținut de Berlescu Maria Magdalena, elevă în clasa a V-a la Școala a Gimnazială Lihulești, pentru poezia „Dansul frunzei”, iar locul III a fost obținut de Popescu Florian, elev în clasa a V-a la Școala Gimnazială Crușeț, pentru eseul „Eminescu și pădurea sa dragă”. Totodată, s-au mai oferit două mențiuni pentru Olaru Maria Andreea, clasa a VI-a la Colegiul Național „Spiru Haret” și Căluțoiu Clarisa, clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu”. Copreședinții OFL Gorj, Mădălina Ciolocoi și Aura Obrocea, vor înmâna copiilor premiile, constând în cărți din lectura școlară obligatorie și suplimentară, astăzi, la sediul PNL din Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: