spot_img
12.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSocialElevii din Turburea, campioni

    Elevii din Turburea, campioni

    Elevii din comuna Turburea au dovedit și anul acesta că pot fi campioni. Campioni la pictură, la artă în general, dar și la susținere. Toate aceste calități le-au dovedit în cadrul concursului „Picături de lumină”, organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj. Cu multe emoții, elevii turbureni au participat la acest concurs, care se pare, după cum se văd rezultatele nu prea i-a pus în dificultate. Astfel elevii de clasa a VI-a au câștigat premiul I la susținere, având cea mai bună galerie din județ, desigur sub coordonarea prof Dana Ursulescu iar elevul de clasa a II-a Claudiu Bădoiu a câștigat premiul II la secțiunea „Pictură” și el luat sub aripa profesoarei Maria Costescu. Elevii din Turburea nu sunt la prima participare la acest concurs. Și anul trecut elevii s-au întors acasă cu premii pe măsura efortului depus. Anul acesta concursul „Picături de lumină” a fost organizat sub cupola Zilei Internaționale a Familiei, celebrată în toată lumea la data de 15 mai, însă, marcată şi la Târgu-Jiu, cu două zile întârziere. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, au organizat la Casa Sindicatelor din Târgu-Jiu, în data de 17 mai, începând cu orele 10:00, faza finală a concursului judeţean „Picături de Lumină”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: