spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialElevii Şcolii Populare de Artă, premianţi "pe bandă rulantă"

    Elevii Şcolii Populare de Artă, premianţi „pe bandă rulantă”

    Deşi sunt la început de drum în carieră, sunt mai mut decât apreciaţi pentru talentul lor, atât în ţară, cât şi în străinătate, participând la toate festivalurile şi sosind, în judeţ, cu premii importante, pe care unii dintre interpreţii populari le-au câştigat după ani şi ani de muncă. Carmen Duică şi Marian Medregoiu, sunt doi dintre cei mai talentaţi elevi ai Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu iar de curând au câştigat premii importante, cu care acum se mândresc.

    Carmen Duică are doar 15 ani iar la vârsta aceasta se poate mândri cu numeroase premii, atât în ţară, cât şi în străinătate. De curând s-a întors de la un festival din Oraviţa, de unde a venit cu locul 1, pentru că trofeul, se pare se acordă numai instrumentiştilor. Doinele sale încântă gorjenii, care sunt fascinaţi de vocea micuţei artiste.

    Directorul Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu spune despre Carmen „Este o fată foarte talentată, care doineşte foarte frumos. Este infailibilă când vine vorba de doine”, a spus Viorel Gârbaciu. La fel de talentat şi dedicat muzicii populare este şi Marian Medregoiu, care la doar 16 ani a câştigat locul trei la Festivalul „Maria Lătăreţu”, unde a participat alături de peste 40 de concurenţi. Spune că premiul obţinut pe scena festivalului, desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu, este unul dintre cele mai importante premii din carieră, de până acum. „Am avut emoţii atunci când s-au făcut preselecţiile, dar eram sigur pe mine şi ştiam că pot mai mult. Ştiu că pot să dau mai mult”, a spus Marian. Îndrumătoarea lor şi profesorul care le-a stat permanent alături, Camelia Argint a declarat faptul că în spatele acestor premii este o muncă titanică, dar pe cât este de greu, pe atât este de frumos „Este foarte multă muncă. Uneori, la repetiţii se lasă cu plâns, dar totul trece ştiind că ei pot ajunge departe. Încerc să le dau sfaturi şi să îi ajut să ajungă acolo sus”, a spus Camelia Argint. Elevii Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu promit ca şi pe viitor să câştige astfel de premii şi să îi facă mândri pe gorjeni, acolo unde merg.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: