spot_img
Altele
    AcasăSocialEveniment important la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu

    Eveniment important la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu

    Un eveniment important în aceste zile la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu. Iubitorii de artă vor putea participa la vernisajul expoziţiei de pictură, grafică şi sculptură „End of the emotions”, un eveniment care va avea loc joi 07 noiembrie 2013, ora 17.00, în Galeriile Municipale de Artă Târgu-Jiu. Expoziţia „End of the emotions” va reprezenta un alt palier vizual, după expoziţiile „Between emotions” de la Bistriţa, „After emotions” de la Iaşi şi „Last minute of the emotions” de la Slobozia. Vor fi prezentate lucrări atât de factură nonfigurativă cât şi figurativă, încărcate de chintesenţa actului creator şi de superlativele pe care le presupune o abordare intens cognitivă. Sub egida Truicart Events, curatorul Dan Tudor Truică a reuşit să organizeze în ultimii şase ani peste 280 de expoziţii de grup, în ţară şi străinătate, tabere de creaţie în România, Bulgaria, Grecia şi Salonul Naţional de Artă Plastică „Atitudini Contemporane”, manifestare care are un caracter itinerant şi solitar, reunind peste 1400 de artişti plastici profesionişti în galerii UAPR, muzee şi centre culturale din peste 40 de oraşe cu peste 90 de spaţii expoziţionale. Expoziţia „End of the emotions” este parte integrantă a Salonului Naţional de Artă Plastică „Atitudini Contemporane”, ediţia a VI-a, 2013, fiind cel de-al 284 eveniment din lunga serie a manifestărilor Truicart Events. Evenimentul este pus la cale de Filiala Târgu-Jiu a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Primăria şi Consiliul Local Târgu-Jiu, Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brancuşi” Târgu-Jiu şi Truicart Events.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: