spot_img
22 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialFără locuri de muncă pentru şomerii cu studii superioare

    Fără locuri de muncă pentru şomerii cu studii superioare

    Doar 87 de locuri de muncă sunt disponibile în această perioadă pentru şomerii gorjeni. Din păcate, însă, nici un loc de muncă din aceste 87 nu se adresează şomerilor cu studii superioare. Trist, dar adevărat…

    În perioada 1-8 martie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AOFM) Gorj pune la bătaie 87 de locuri de muncă pentru şomerii gorjeni. Numărul mic de oferte comparativ cu lunile anterioare păleşte în faţa faptului că nici un loc de muncă nu se adresează şomerilor cu studii superioare. Astfel că, în topul joburilor disponibile se află meserii ca: agent de asigurare (10), lucrător gestionar (32) sau croitor confecţioner îmbrăcăminte (20). Printre posturile vacante se numără şi: bucătar, ospătar, vânzător, lăcătuş mecanic. Lista completă cu locurile de muncă disponibile pentru perioada 1-8 martie se poate regăsi pe site-ul agenţiei. La nivel naţional situaţia stă în felul următor: în Municipiul Bucureşti- 773 locuri de muncă, Iaşi- 661, Braşov- 576, Călăraşi- 313, Mureş- 229, Vâlcea-194, Harghita-175, Prahova- 171, Timiş-170, Arad-167, Alba-158, Bacău-153, Sibiu-146, Hunedoara-145, Ilfov-142, Argeş-142, Maramureş-114, Brăila- 114, Dâmboviţa-110, Bistriţa-Năsăud-104, Neamţ-101, Bihor-98, Satu Mare- 97, Tulcea-94, Teleorman-84, Vaslui-77, Olt-75, Dolj-74, Covasna-68, Constanţa-66, Giurgiu-62, Ialomiţa-48, Botoşani-47, Cluj-41, Suceava- 35, Vrancea- 33, Sălaj-28, Buzău-24, Galaţi-18, Mehedinţi-9, Caraş-Severin-9.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: