spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăSocialFestival de colinde și obiceiuri românești ”Tradiții la noi acasă”

    Festival de colinde și obiceiuri românești ”Tradiții la noi acasă”

    Pentru a ne păstra identitatea naţională avem datoria de a cultiva, în inimile copiilor tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, valoarea autentică de creaţie a poporului român.

    Copiilor trebuie să li se dezvolte dragostea pentru tradițiile şi obiceiurile de Crăciun specifice poporului român pentru a le percepe şi a le trăi cu plăcere şi bucurie.

    Grădinița cu Program Prelungit ”Mihai Eminescu” din Târgu Jiu şi-a propus să evidenţieze importanţa păstrării tradiţiilor autentice româneşti prin desfăşurarea  FESTIVALULUI DE COLINDE ȘI OBICEIURI ROMÂNEȘTI ”TRADIȚII LA NOI ACASĂ”. Această activitate face parte din calendarul acțiunilor FESTIVALULUI REGIONAL DE MUZICĂ, DANS ŞI POEZIE, ”OCROTIȚI ZÂMBETUL COPILĂRIEI!”, avizat de ME şi coordonat de prof. Ana-Maria Bîzdoacă şi prof. Alina-Oana Cornescu.

    Prin desfășurarea acestui festival, cadrele didactice, preşcolarii şi elevii de la Grădinița cu Program Prelungit ”Mihai Eminescu” din Târgu Jiu, Colegiul Naţional ”Spiru-Haret”,  Şcoala Gimnazială ”Alexandru Ştefulescu”, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, Palatul Copiilor,  au avut posibilitatea să prezinte datini şi obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă, să cânte cu glasuri cristaline, colinde despre naşterea pruncului Isus Hristos.

    Tradițiile şi obiceiurile româneşti reprezintă un adevărat tezaur care trebuie păstrat şi transmis, din generaţie în generaţie.

    Vă dorim sărbători cu bine, sănătate şi împliniri!

    La mulţi ani!

    Prof. Maria-Augustina Jurebie

    Grădinița cu Program Prelungit ,,Mihai Eminescu” , Târgu Jiu

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: