spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăSocialFiul Luciei Hossu-Longin va lansa la Târgu Jiu două cărți. Evenimentul va...

    Fiul Luciei Hossu-Longin va lansa la Târgu Jiu două cărți. Evenimentul va avea loc de Mărțișor

    Ziaristul și scriitorul Teodor Hossu-Longin lansează vineri, 1 martie, la ora 17:00, la Târgu Jiu volumele „Oamenii mari care au făcut România Mare”, scris de mama sa, Lucia Hossu-Longin, îndrăgita și curajoasa realizatoare a serialului „Memorialul durerii”, și „13, cu noroc”. Evenimentul va avea loc la Biblioteca Județeană „Christian Tell”.

    Cu o zi înainte, joi, scriitorul va desfășura proiectul ”Cu cartea prin liceu” la Colegiul Tehnic Motru și la Colegiul Național „George Coșbuc” din Motru.

    Premiat de editura „Cartea Românească“

    Teodor Hossu-Longin (născut 5 iulie 1972) a publicat în 1998 povestirea Iluzia, în revista Luceafărul. În același an a semnat volumul de proză scurtă Crima şi alte povestiri, care a şi primit premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat în presă în 1991, la Curierul Naţional, iar în 1994 s-a alăturat echipei cotidianului Ziua, ca jurnalist sportiv, până la începutul anului 2000, când a devenit publicist comentator la Evenimentul zilei. Din toamna aceluiaşi an trece de la presa scrisă la cea de televiziune, odată cu crearea postului B1 TV, unde este realizatorul show-ului automobilistic La limită. În 2012 devine producător independent, cu proiecte la posturile Antena 2 (Călător pe-o gură de rai – emisiune de turism), Digi Sport (RO Motorsport – emisiune de motorsport), Travel Mix TV (Mincinoşii – emisiune de pescuit, turism şi artă culinară). În 2017, revine în lumea prozei româneşti cu romanul Mortua Est (care şi primeşte premiul editurii Cartea Românească), devine membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în noiembrie 2018 lansează volumul de proză scurtă 13, cu noroc.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: