spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăSocialHanu, alături de familiile nevoiaşe

    Hanu, alături de familiile nevoiaşe

    1.200 de familii din Motru, cu probleme sociale, vor avea parte de o masă îmbelşugată cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Deja primăria a trecut la împărţirea pachetelor cu alimente, fiecare pachet având valoarea de 50 lei.

    Ca în fiecare an şi de această dată autorităţile locale din Motru se gândesc la familiile nevoiaşe din oraş şi satele arondate. Aşa se face că aproximativ 1.200 de familii cu probleme sociale vor avea parte de o masă îmbelşugată cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Valoarea fiecărui pachet oferit de primărie se ridică la 50 de lei. Primarul Municipiului Motru, Dorin Hanu a declarat că s-a trecut la împărţirea pachetelor cu alimente, în momentul de faţă urmând a mai primi astfel de cadouri 200 de familii. De remarcat este faptul ca familiile cu probleme sociale s-au aflat permanent în atenţia autorităţilor locale. Acesta este şi motivul pentru care a fost aprobat un proiect cu privire la finanţarea şi realizarea unui cămin social, destinat acestei categorii de persoane, cu probleme financiare. În municipiul Motru nu se va construi doar căminul social, blocurile tip ANL fiind şi ele o prioritate pe lista de obiective şi asta ca urmare a numărului mare de solicitări venite din partea motrenilor.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: