spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăSocialÎntâlnire "de gradul zero" la ISJ Gorj

    Întâlnire „de gradul zero” la ISJ Gorj

    Elevii gorjeni primesc educaţie sanitară! Mai multe licee din Târgu-Jiu, sprijinite de Asociaţia de Oncologie Sfânta Ana şi Inspectoratul Şcolar vor participa la un proiect de prevenire a anumitor boli printr-un comportament adecvat. Mai multe măsuri au fost schiţate ieri de şeful ISJ la întâlnirea cu profesorii şi directorii de licee.

    Renunţarea la fumat este una din măsurile vizete, iar exemplul trebuie să înceapă cu profesorii. Derularea unei campanii de consiliere a tinerilor cu privire la riscurile unui comportament nesănătos este oricând binevenită, sunt de părere cadrele didactice. Nu se fumează în cancelarie, există un loc special amenajat”, a spus unul dintre dascălii prezenţi. În schimb, la Grupul Şcolar, din Roşia de Amaradia, o situaţie mai puţin inspirată-singurele profesoare care sunt fumătoare, se refugiază la o ţigară, nici mai mult, nici mai puţin decât în barul din apropiere. O recunoaşte chiar directorul care spune că „am avut o acţiune educativă cu elevii şi sperăm să le determinăm şi pe ele să se lase. Nu fumează în faţa şcolii, ar dăuna imaginii, avem un bar în apropiere unde în pauză se duc acolo”, a declarat Cristian Faităr, director Grupul Şcolar Roşia de Amaradia. Preşedinta Asociaţiei este de părere că un concurs pe educaţie sanitară este binevenit. Fiecare copil din liceu va primi material despre factorii de risc şi ce trebuie să facă pentru a evita bolile oncologice. Pe 25 aprilie va fi faza pe municipiu”, a declarat Boganda Costoiu, preşedinte Asociaţia de Oncologie „Sfânta Ana” Târgu-Jiu. De altfel, şeful ISJ admite că nu lipsesc situaţiile în care aceştia dovedesc contrariul, dar pe viitor lucrurile trebuie să se schimbe. Pentru că legea interzice fumatul în spaţiile publice Işfan le-a trasat sarcini clare directorilor de licee. „Este bine pentru elevi să înţeleagă la ce se pot aştepta dacă fumează sau cum să se apere de bolile incurabile. În primă fază implicăm liceele din Târgu-Jiu, iar la anul vot participa şi cele din judeţ”, a declarat Ion Işfan, inspectorul şef ISJ. Drumul până la renunţarea viciilor este anevoios. O ştiu cel mai bine unii dascăli care, asemeni elevilor cu greu pot rezista tentaţiei unei ţigări şi au devenit inventivi cu soluţiile.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: