spot_img
19 C
Târgu Jiu
marți, iunie 18, 2024
Altele
    AcasăSocialInterviu cu ÎPS Dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

    Interviu cu ÎPS Dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

    Suntem călăuziţi de credinţa noastră în Mântuitorul Iisus Hristos!

    Red: ÎPS Voastră, aş dori să continuăm dialogul nostru şi să ne împărtăşiţi gândurile şi simţămintele pe care le nutriţi, acum, când ne aflăm la două luni şi jumătate de la începutul noului an bisericesc şi ne îndreptăm spre sfârşitul anului calendaristic!

    ÎPS Irineu: De fiecare dată, începutul anului bisericesc are o importanţă deosebită pentru viaţa creştinului, întrucât este la începutul toamnei, când se culeg roadele şi se vede tot ceea ce a muncit omul. Anul bisericesc are pentru mulţi oameni un început modest, dar pentru biserica dreptmăritoare acest moment este deosebit de important. De peste două luni a început şi anul şcolar, ceea ce înseamnă că şcoala şi biserica au rămas cu această tradiţie de a face din apropierea sfârşitului anului calendaristic şi un bilanţ al începutului anului bisericesc. Aceasta are şi o semnificaţie cosmică, pentru că acum zilele se micşorează, începem să privim cu încredere spre sărbătorile care sunt legate de Naşterea Domnului, până la Botezul Domnului.

    Red: Mai este considerată şcoala un sanctuar al cunoaşterii şi un templu al credinţei?

    ÎPS Irineu: Şcoala este locul unde ni se deschid ochii minţii, unde învăţăm cum să trăim, unde noi deprindem ceea ce este mai bun pentru viaţa noastră! La şcoală primim învăţăturile necesare pentru viitorul nostru! Familia este aceea care ne dă cei şapte ani de-acasă, iar şcoala continuă această misiune şi ne dă anii de studii, de aprofundare a învăţăturii primite, ne deschide porţile spre adolescenţă, spre maturitate şi apoi spre împlinirea noastră ca oameni. În toate aceste momente ale vieţii noastre, suntem călăuziţi de credinţa noastră în Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care spune: „Lăsaţi copiii să vină la Mine”, pentru că El este acela care ne descoperă şi ne desăvârşeşte învăţătura pentru intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu! Putem spune că şcoala începe de la naştere şi sfârşeşte în momentul despărţirii de lume, pentru ca noi să fim fericiţi în viaţa veşnică!

    Red: Actuala reformă a sistemului educaţional, mai lasă loc şi credinţei noastre strămoşeşti?

    ÎPS Irineu: Şcoala trebuie să fie împletită întotdeauna cu învăţătura sănătoasă a moşilor şi strămoşilor noştri. Dacă ne gândim la înaintaşii noştri, îi avem în vedere pe aceia care au trăit în spiritul creştinismului, cel care a venit la noi o dată cu formarea poporului român! Atunci când ne-am format ca popor, noi am primit şi limba românească, dar am primit şi limba creştină! În vocabularul poporului român, vom găsi toate cuvintele de sorginte liturgică, de sorginte Evanghelică! Aşadar, vrând-nevrând, cultura noastră românească este legată de cultul ortodox! Noi cugetăm şi ne rugăm în limba pe care o vorbim în societate, iar prin aceasta, şcoala are un rol nobil în formarea poporului de credincioşi!

    Să ne străduim să-l Întâmpinăm pe Mântuitorul Iisus Hristos!

    Red: Dar, în poporul acesta de credincioşi, oare, avem noi o cultură a iubirii aproapelui?

    ÎPS Irineu: Cu cât ne apropiem mai mult de Dumnezeu, cu atât îl simţim mai aproape şi mai plin de iubire pe cel de lângă noi. Cu toţii, să ne străduim să-l Întâmpinăm pe Mântuitorul Iisus Hristos!

    Red: De unde vine puterea diavolului asupra vieţii noastre?

    ÎPS Irineu: Dumnezeu i-a dat putere şi diavolului, de aceea el are influenţă la ridicarea şi căderea multora dintre noi! Puterea aceasta este dăruită atât îngerilor, cât şi demonilor. Fiecare dintre noi simţim puterea de a decide, dar decizia noastră trebuie să fie numai spre cele bune. Ni s-a dat putere ca să lucrăm şi să cugetăm, dar cugetarea noastră să fie numai spre bine. Cel care ne abate de la drumul nostru cel bun este vrăjmaşul. El face ca drumul nostru să nu fie întotdeauna spre Iisus Hristos!

    Red: Cum ne ajută Dumnezeu să judecăm faptele noastre?

    ÎPS Irineu: Dumnezeu ne ajută să vedem calea mântuirii! Dumnezeu se jertfeşte şi se răstigneşte pentru noi, oamenii, se pironeşte pe cruce, învăţându-ne şi pe noi că trebuie să fim cumpătaţi în faptele noastre, în cugetele noastre, care aleargă de multe ori spre rele. Trebuie să înfrânăm pornirile noastre, care se pot abate pe drumul greşelii!

    Red: Cei care nu înţeleg puterea credinţei, se pare că acceptă „credinţa” puterii!

    ÎPS Irineu: Fiecare zi a vieţii noastre este o junghiere, un sacrificiu pentru credinţă, pentru că trebuie să dai ceva din tine, ca să mergi mai departe. Dumnezeu i-a dat putere şi diavolului, de aceea el are influenţă la ridicarea şi căderea multora dintre noi! Puterea aceasta este dăruită atât îngerilor, cât şi demonilor. Numai că, acela care ne abate de la drumul nostru cel bun este vrăjmaşul! El face ca drumul nostru să nu fie întotdeauna spre Iisus Hristos! Trebuie să înfrânăm pornirile noastre care se pot abate pe drumul greşelii. Aşa cum vedem imaginea călugărului răstignit pe cruce, aşa trebuie să ne întipărim în mintea noastră icoana care ne duce la mântuire.

    Red: Cât de ocrotitor este semnul Sfintei Cruci?

    ÎPS Irineu: Să ne facem crucea cu multă smerenie, cu evlavie. Oare, ce este mai important, a fi împreună cu Hristos, sau a trăi în lumea aceasta plină de suferinţă şi de durere?

    Cu cât aleargă omul mai sus, cu atât se smereşte în faţa Lui Dumnezeu!

    Red: Uneori, cu cât aleargă omul mai sus, cu atât se depărtează de Dumnezeu?

    ÎPS Irineu: Aşa cum vedem imaginea călugărului răstignit pe cruce, aşa trebuie să ne întipărim în mintea noastră imaginea icoanei care ne duce la mântuire. Nu putem să rămânem numai la părerea de rău faţă de păcatele noastre, ci, să mergem mai departe, să urcăm pe calea spre mântuire. Dreptul Simeon L-a Văzut pe Mântuitor ca pe Domnul veacurilor ce vor să fie, pentru că Simeon a fost unul dintre înţelepţii care au tălmăcit Sfânta Scriptură şi L-a primit pe Pruncul, ca pe Dumnezeu adevărat! Dacă ne-am analiza credinţa, am vedea mai mult mâna întinsă a Lui Dumnezeu către viaţa noastră, iar cu cât aleargă omul mai sus, cu atât se smereşte în faţa Lui Dumnezeu!

    Red: În vremurile acestea grele, tot mai mulţi oameni se îndreaptă cu speranţă către biserică şi către slujitorii ei!

    ÎPS Irineu: Noi trebuie să-l descoperim pe Mântuitorul, să-L vedem aşa cum L-a văzut dreptul Simeon, să simţim ceva aparte, pentru că la fiecare slujbă Dumnezeu ne dăruieşte ceva unic, fără să se repete vreodată. „În Biserica Slavei Tale, în cer a sta, ni se pare”! Cu cât venim mai des la biserică, vom descoperi mereu ceva deosebit. Mare păcat să stai departe de biserică. Una, că refuzi chemarea, iar a doua, că te lipseşti de darul său!

    Red: Cu toate acestea, mai sunt unii care uită de Casa Domnului!

    ÎPS Irineu: Când lumea vine la biserică şi tu stai deoparte, deja te-au înconjurat ca nişte albine şi te înţeapă săgeţile diavolului. Venind la biserică, la întâlnirea cu Mântuitorul, ai posibilitatea să primeşti daruri pentru sufletul tău, pe care le vei păstra ca pe o comoară, pentru că pătrunde puterea crucii în viaţa noastră! Să ne facem crucea cu multă smerenie, cu evlavie. Prin Întâmpinarea Domnului, deschidem uşa bucuriei pentru a-L vedea pe Dumnezeu! Oare, ce este mai important, a fi împreună cu Hristos, sau a trăi în lumea aceasta plină de suferinţă şi de durere?

    Red: Ce le puteţi spune cititorilor Ziarului „Impact în Gorj”?

    ÎPS Irineu: Aş dori ca să-i binecuvânteze Domnul pe cititorii Ziarului „Impact în Gorj” şi pe toţi cei care sunt cu inima deschisă spre lucrurile naturale, şi apoi să-i îndemn spre lucrurile spirituale, întrucât omul este făcut de mâna Lui Dumnezeu, ca o fiinţă naturală, ca o fiinţă, am spune noi, corespunzătoare legilor naturale. Şi apoi, de aici, noi clădim viaţa spirituală, o viaţă care are o dimensiune, care are o ţintă şi care are o împlinire cu o semnificaţie deosebită!

    Profesor Vasile GOGONEA

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!