spot_img
Altele
    AcasăSocialLaboratorul Verde, astăzi la Târgu-Jiu

    Laboratorul Verde, astăzi la Târgu-Jiu

    Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului și cu Ministerul Mediului și Pădurilor, lansează în premieră în România programul Laboratorul Verde al Reciclării, o inovație în ceea ce privește proiectele educaționale. Programul este adresat copiilor din clasele a III-a, părinților și cadrelor didactice, reprezentând o noutate atât din punct de vedere al conținutului informațional, cât și al formatului revoluționar pe care îl propune: educația experiențială. Nu au fost uitaţi nici copiii din Târgu-Jiu, astfel că laboratorul va poposi şi aici, în oraşul lor, astăzi, 17 decembrie la ora 10:00 la Şcoala Generală „Pompiliu Marcea”, strada Mioriţei, Nr 4. Elevii şi nu numai vor avea ocazia să experimenteze colectarea selectivă 2.0 şi vor avea parte şi de surprize inedite. Laboratorul Verde al Reciclării este un autocar modificat și adaptat pentru mințile curioase și inventive ale copiilor, venind în întâmpinarea lor într-o formulă high-tech, dinamică și interactivă. Cunoscând preocupările celor mici, Eco-Rom Ambalaje le propune acestora o experiență multimedia completă, stimulându-le interesul față de procesul de colectare selectivă printr-un joc de echipă pe tablete PC, prin vizionarea unei animații pe tema colectării selective și a unui spot didactic în ceea ce privește reciclarea de ambalaje. Nu numai copiii din Târgu-Jiu vor putea urca în autocarul modificat, ci şi copiii din 24 de oraşe din ţară, printre care București, Pitești, Târgoviște, Ploiești, Slobozia, Constanța, Tulcea, Focșani, Iași, Roman, Bacău, Sfântu Gheorghe, Brașov, Târgu Mureș, Mediaș, Sibiu, Cluj Napoca, Zalău, Baia Mare, Satu Mare, Arad, Deva, Craiova, Alexandria, implicând peste 5.000 de elevi, din 52 de școli primare. Caravana Laboratorul Verde al Reciclării va trece prin cele 25 de orașe menționate, în concordanță cu planificarea organizată prin intermediul Inspectoratelor Școlare Județene.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: