spot_img
14.8 C
Târgu Jiu
duminică, mai 19, 2024
Altele
    AcasăSocialLaurian Stănchescu l-a primit pe Ponta într-un mod inedit

    Laurian Stănchescu l-a primit pe Ponta într-un mod inedit

    Întors de puţin timp de la Paris, poetul „maratonist”, aşa cum este cunoscut, Laurian Stănchescu, a venit ieri la Târgu-Jiu, pentru a sta de vorbă cu premierul Victor Ponta şi desigur pentru a-i cere sprijinul în demersul lui de a repatria osemintele lui Constantin Brâncuşi. Poetul l-a primit pe Victor Ponta îmbrăcat cu un tricou cu chipul lui Brâncuşi, ţinând în mână un drapel imens, cu care spune că a străbătut întreaga Europă. „M-am întors de curând de la Paris, unde am depus ultimele documente Primăriei Parisului. Chiar a venit reprezentantul primarului Parisului, s-a uitat peste dosar aproape 40 de minute şi l-a primit. Venind în ţară, la două zile m-a sunat domnul Florin Cârciumaru, pentru că eu am iniţiat pentru vineri, aici în Piaţa Prefecturii, un protest, tocmai pentru a atrage atenţia autorităţilor din Gorj pentru că există un mare artist, cel mai mare sculptor. Drept urmare, domnia sa m-a rugat să avem un dialog, m-a rugat să nu mai fac acel protest şi mi-a promis că voi avea o întâlnire cu Victor Ponta. Domnul viceprimar a văzut toate documentele pe care le am în traistă, s-a uitat pe file şi s-a convins că mă sprijină atât Parlamentul României cât şi Academia Română în demersul meu”, a spus Laurian Stănchescu. Premierul desemnat, Victor Ponta, l-a asigurat pe Stănchescu de tot sprijinul, declarând că „aveţi în mine un aliat”. Poetul Laurian Stănchescu a declarat ieri la Târgu-Jiu că va încerca orice este posibil pentru a duce la capăt promisiunea făcută gorjenilor, aceea de a-l aduce acasă pe Brâncuşi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: