spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialLiceul din Novaci a aniversat șase decenii de existență!

    Liceul din Novaci a aniversat șase decenii de existență!

    liceul-teoretic-novaciLa începutul lunii septembrie, Liceul Teoretic Novaci a aniversat 60 de ani de existență. Într-un articol realizat pentru Revista „Novăceanul”, realizată cu sprijinul Primăriei Novaci, Constantin Dârvăreanu, redactorul șef al publicației, a precizat care este istoria acestei instituții de învățământ ce dăinuie și în prezent. „La început a purtat denumirea de Şcoala Medie Mixtă de 11 ani Novaci şi a funcţionat în vechiul local al Şcolii Gimnaziale Novaci cu două clase: una – curs de zi (40 elevi), cealaltă – curs seral (25 elevi). Şcoala Medie Mixtă de 11 ani Novaci a plecat în septembrie 1956 pe un drum care s-a dovedit a fi poleit cu aur, având în componenţă un colectiv profesoral de înaltă ţinută: Bondoc Dumitru (Mareşalul), director până în decembrie 1957, apoi, Melencu Dumitru, profesor matematică şi director, Melencu Ana, Popescu Aurelia, Ciocoiu Ştefan, Brăiloiu Marieta, Popica Tinca, Frăţilă Maria, Brăiloiu Victor, Leuştean S. Serghie (1 an) şi Mihalcea Florian”, a scris Constantin Dârvăreanu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: