spot_img
15 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăSocialLocalnicii din Rugi s-au reprofilat pe sere

    Localnicii din Rugi s-au reprofilat pe sere

    Cine a zis că gorjenii nu sunt muncitori s-a înşelat amarnic. O dovedesc localnicii comunei Turcineşti, unde de ceva vreme au apărut numeroase sere, în care proprietarii au sădit diverse legume pentru primăvară. Toate legumele crescute ecologic, în solariile ridicate prin gospodăriile lor sunt atât pentru consum propriu, cât şi pentru cei care vor să se hrănească cu legume crescute sănătos.

    În satul Rugi, localnicii s-au apucat de agricultură mai mult decât o făceau în alţi ani. În mijlocul iernii, localnicii muncesc în solariile ridicate în gospodării. Acum la modă sunt serele, motiv pentru care mulţi dintre localnici şi-au încropit câteva solarii imense în care au sădit mii de fire de diferite legume. Salată, ceapă verde, usturoi şi de ce nu şi roşii, sunt aproape gata de consum. Gospodarii le îngrijesc cu mare atenţie şi nu le tratează, pentru că spun ei, vor să aibă pe masă legume sănătoase. Serele sunt încălzite astfel încât legumele să se dezvolte în condiţii optime, iar produsul finit să fie unul cât mai sănătos şi atrăgător. Veronica Hortopan s-a apucat în urmă cu un an să cultive legume în solarul ridicat în curtea casei. A sădit câteva mii de fire de salată şi în curând va ieşi cu ele pe piaţă. Anul acesta a mai ridicat încă un solar unde a sădit şi ceapă verde, dar şi usturoi. „Am cumpărat câteva care cu bălegar să le pun îngrăşământ. Nu le tratez cu altceva pentru că vreau să fie cât mai sănătoase. Când vor fi gata de vânzare îmi iau o masă pe piaţă şi le vând oamenilor legume naturale crescute fără alte tratamente”, a spus Veronica Hortopan, în timp ce prăşea salatele deja crescute în solar.

    Un alt gospodar îngraşă pământul cu îngrăşământ provenit de la găini

    Câteva case mai încolo, un alt gospodar s-a apucat de creşterea legumelor în sera ridicată în curte. Este paznic la o firmă, dar în timpul liber îşi face de lucru în seră, unde are grijă ca legumele sădite să crească frumos. „Nu le pun alt îngrăşământ decât de găini, dar trebuie să fie macerat, nu nou. Am pus salată verde şi ceapă verde pentru acum. Au crescut bine şi se dezvoltă frumos. Le scot la piaţă atunci când vor fi numai bune de mâncat. Mâncăm şi noi şi de aceea nu le tratăm, să fie sănătoase”, spune Pavel Dobrotă. În sat a devenit o adevărată concurenţă între gospodari. O recunoaşte inclusiv primarul comunei Turcineşti, care se bucură, însă, că localnicii muncesc şi pe timpul iernii. „Este adevărat că aici la Rugi, oamenii sunt gospodari. Vara lucrează la cireşe, au grijă de pomi, iar apoi le culeg, iar acum şi iarna muncesc în sere sau solarii. Au cultivat diverse legume şi vor ieşi cu ele pe piaţă”, spune primarul comunei Turcineşti, Vasile Gogălniceanu. Localnicii din Rugi sunt renumiţi pentru cireşele gustoase pe care le comercializează pe timpul verii.

    Vezi video

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: