spot_img
16.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăHeadlines"Maratonul Recunoştinţei" ia startul cu campioana olimpică Constantina Diţă, la Târgu-Jiu!

    „Maratonul Recunoştinţei” ia startul cu campioana olimpică Constantina Diţă, la Târgu-Jiu!

    „Maratonul Recunoştinţei” ajunge la Târgu-Jiu! Constantina Diţă, câştigătoarea medaliei de aur la Beijing, în anul 2008, la proba de maraton, va da startul “Maratonului Recunoştinţei”, aflat la ediţia a IV-a ce va avea loc duminică dimineaţă, cu plecare de la Poarta Sărutului. La maraton vor participa peste 40 de elevi, dar şi persoane de vârsta a treia din alte judeţe ale ţării.

    Campioana olimpică Constantinţa Diţă, cu origini în Gorj, va da startul maratonului care se va desfăşura duminică la Târgu-Jiu. Constantina i-a îndemnat pe gorjeni să participe duminică începând cu orele 7,30, la Cursa Populară a maratonului. Aceasta va avea ca punct de plecare Poarta Sărutului. Rezultatele obţinute de campioana olimpică gorjeană, dar şi recunoştinţa faţă de Brâncuşi sunt două din motivele pentru care acest maraton se va desfăşura la Târgu-Jiu. „Mă bucur că pot să fac acest lucru la noi în Târgu-Jiu, cum a spus şi domnul Ilie Roşu, anul trecut ne-am întâlnit la Campionatul Naţional de Atletism şi i-am propus ca următoarea ediţie a „Maratonului Recunoştinţei” să fie la Târgu-Jiu. Am zis că o să fac tot posibilul să fiu prezentă aici, locul de unde am plecat spre marea performanţă. Am avut norocul şi anul acesta, pe data de 17 august se vor împlini 6 ani de când am câştigat medalia de aur la Beijing şi am urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Fac acest lucru pentru generaţia tânără de la noi din judeţul Gorj, vreau ca tinerii să facă sport, să ajungă pe urmele mele, nu neapărat în atletism, în orice sport. Eu am făcut ceva mişcare şi în parcul nostru din Târgu-Jiu, dar nu am văzut prea multă lume care să facă acelaşi lucru şi asta mă cam doare”, a declarat Constantina Diţă, câştigătoarea medaliei de aur la Jocurile Olimpice din Beijing, anul 2008.

    Tricolorul, înmânat Constantinei Diţă

    Motivele pentru care Constantina Diţă s-a întors acasă sunt multiple. Nu numai că vrea să transmită un stil de viaţă sănătos prin sport, ci şi faptul că Gorjul se va face renumit peste graniţele ţării, în continuare. De aceea, pe lângă cei 42 de elevi participanţi la Maratonul Recunoştinţei ce se va desfăşura duminică dimineaţă la Târgu-Jiu, vor alerga şi persoane din alte judeţe ale ţării, demonstrând că sportul nu are limită de vârstă. Acest eveniment face parte din ciclul de maratoane istorice dedicate victoriilor şi evenimentelor istorice din România. Vor fi 5 probe, fiecare dintre ele având un număr de kilometri cuprins între 8 şi 42. „Anul acesta, la Târgu-Jiu, la ediţia a IV-a a „Maratonului Recunoştinţei”, avem cinci probe. Una de 8 kilometri, una de 15 kilometri, de 21 de kilometri, dar şi proba supremă de 42 de kilometri la care participă 16 maratonişti şi ştafeta de copii a oraşului Târgu-Jiu, care vor duce din kilometru în kilometru un tricolor, care la final va fi înmânat doamnei Diţă. Mai avem şi o cursă populară care va avea loc la aceeaşi oră, iar doamna Diţă va alerga împreună cu locuitorii din Târgu-Jiu, cei care vor să fie împreună cu dumneaei, toţi vor alerga un kilometru pe traseul cursei populare, în parcul „Constantin Brâncuşi”, a precizat Ilie Roşu, organizatorul maratonului.

    Maraton asociat cu operele lui Brâncuşi

    Recunoştinţa faţă de campioana olimpică Constantina Diţă este arătată şi de autorităţile târgujiene, care susţin o viaţă cu sport. „Trebuie să îi mulţumim doamnei Constantina Diţă pentru că, prin eforturile depuse, rezultatele care le-a obţinut, a reuşit să ne facă cinste şi să facă posibilă arborarea tricolorului românesc pe culmi foarte înalte. Este un maraton al recunoştinţei pentru rezultatele pe care le-a obţinut în sport doamna Diţă, pentru jertfele aduse de armata română în Primul Război Mondial şi, bineînţeles, se doreşte şi o asocierea cu operele marelui sculptor Constantin Brâncuşi”, a declarat Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu. Copiii angrenaţi în acest eveniment vor duce, din kilometru în kilometru, un tricolor care va fi înmânat, la final, Constantinei Diţă, cea care şi-a anunţat astăzi retragerea din lumea sportivă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: