spot_img
11 C
Târgu Jiu
duminică, mai 12, 2024
Altele
    AcasăSocialMesagerii culturii de peste hotare, reuniţi la Palatul Administrativ

    Mesagerii culturii de peste hotare, reuniţi la Palatul Administrativ

    Prima zi a Festivalului Internaţional de Folclor a debutat bine, cu un spectacol pe cinste, care a fost savurat din plin de gorjeni. Ieri, la Sala Maură a Palatului Administrativ a avut loc o şedinţă „de protocol” unde au participat atât oficialităţile judeţului, cât şi reprezentanţi ai tuturor ansamblurilor din străinătate. Nu au lipsit „cadourile” şi nici promisiunile că astfel de activităţi vor mai avea loc la nivelul judeţului Gorj.

    Dacă luni pe străzile municipiului Târgu-Jiu, au defilat în pas de dans ansamblurile participante la Festivalul Internaţional de Folclor, ieri, delegaţiile statelor s-au întâlnit cu oficialităţile judeţului, în Sala Maură a Palatului Administrativ, pentru a schimba impresii legate de tradiţiile, cultura şi portul specifice fiecăruia. Subprefectul judeţului Gorj, Sorin Arjoca, a declarat faptul că se bucură că astfel de evenimente au loc în Târgu-Jiu. „Doresc să transmit tuturor participanţilor, salutul meu şi toate urările de bine. Distinşii mesageri ai culturii de peste hotare trebuie să ştie că pentru noi gorjenii acestea sunt autentice momente de veselie şi voie bună, dar şi de adevărată sărbătoare”, a spus subprefectul. Din partea Instituţiei Prefectului, membrii delegaţiilor au primit mici „atenţii”, care să le amintească de trecerea lor prin oraşul lui Brâncuşi. Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj a declarat faptul că festivalul are o importanţă aparte. „Veniţi la noi acasă într-un moment extrem de important, cel al reluării Festivalului Internaţional de Folclor. Pentru mine acest festival are o importanţă aparte, pentru că de la prima ediţie am fost alături de organizatori, fie din postura omului de televiziune, fie din postura de oficial al judeţului”, a spus Ciprian Florescu. La eveniment a participat şi viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Aurel Popescu, care a declarat că este o onoare pentru municipiu faptul că astfel de oaspeţi i-au călcat pragul.

    Canicula a dat peste cap programul festivalului

    Cu toate că spectacolul de ieri seară trebuia să înceapă la orele 17:00, canicula a reprogramat reprezentaţia, astfel că, cei aproximativ 180 de artişti din Mexic, Serbia, Bulgaria, România, Ucraina, Indonezia şi Turcia au trebuit să urce pe scenă la orele 18:00. „A fost o deschidere reuşită, aşa cum sperăm să fie şi serile următoare. A fost o căldură năprasnică. Este pur şi simplu aerul irespirabil, şi pentru artişti şi pentru spectatorii care vin acolo”, a spus Gheorghe Porumbel, directorul festivalului. Festivalul a debutat cu a X-a ediţie, participând artişti din Mexic, Indonezia, Bulgaria, Ucraina, România, Serbia şi Turcia. Costurile de organizare „estimate” se ridică la aproximativ 120.000 lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: