spot_img
Altele
    AcasăSocialMirajul străinătăţii dezbină zeci de familii

    Mirajul străinătăţii dezbină zeci de familii

    Municipiul Motru conduce în clasamentul oraşelor tinere din ţara noastră, deoarece are cei mai mulţi copii, elevi şi tineri din Romînia. Cele mai multe familii din Motru sunt formate din părinţi şi mai mulţi copii. Chiar şi familia mea este formată din 4 persoane: tatăl meu (electrician la mina Lupoaia), din mama mea (casnică), din mine (elevă în clasa a 7-a) şi din fratele meu – fotbalist (elev în clasa a V-a). Dar mai cunosc şi multe cazuri în care familiile s-au destrămat, datorită unui pericol ce devine din ce în ce mai frecvent: emigrarea temporară sau definitivă în ţările Europei de vest. Am simţit nevoia să povestesc două cazuri, care pe mine m-au impresionat prin dramatismul şi neobişnuitul lor.

    O familie formată din trei persoane. Toţi intelectuali. Mama este profesoară tânără. Tatăl este inginer constructor. Unica lor fiică, este o elevă sensibilă, absolventă a clasei a 7-a. Toţi trei locuiau într-un apartament modern. Bunicul şi bunica din partea mamei sunt pensionari harnici şi locuiesc într-o gospodărie din o comună din Gorj. Bunicul şi bunica din partea tatălui sunt ţărani bogaţi şi gospodari ce muncesc din greu pentru a menţine starea de belşug. Acum 4 ani, tatăl a luat hotărârea să plece în frumoasa Italie, pentru a se angaja în construcţii şi pentru a câştiga mai mulţi bani. Au hotărât cu soţia ca o parte din bani să îi trimită lunar în ţară. Lucrurile au evoluat, treptat, de la bine la rău. La început tatăl vorbea la mobil zilnic cu soţia şi fiica, te trimitea bani suplimentari de zilele lor onomastice, le spuneau vorbe frumoase şi le încurajau. După un an de zile, relaţiile s-au răcit. Tatăl s-a îndrăgostit de o româncă mai tânără şi mai frumoasă din acelaşi oraş din Italia. Au început tensiunile. Mai puţini bani, mai puţine mesaje, mai puţine cadouri, mai puţine vorbe. Ochii care nu se văd, se uită. Acum 2 săptămâni tatăl a venit din Italia cu documentele de divorţ şi cu decizia de a vinde apartamentul şi de a lua jumătate din avere. Vulcanul a erupt. Fata a reacţionat cel mai dur şi i-a spus că nu mai are nici un tată. I-a reproşat că nu a avut grijă de ea când a avut cea mai mare nevoie de un tată. Tatăl i-a reproşat că a avut grijă să-i trimită bani şi că nu i-a lipsit nimic. Cearta s-a extins şi la bunici. Fiecare părinte a plecat la familia lui. Mama a luat fata şi au plecat la bunicii ei. Toţi au rămas uluiţi. Toţi au simţit că lucrurile scapă de sub control, dar nimeni nu s-a aşteptat să fie date afară din apartament. După toate cele întâmplate fata şi-a mai rupt şi mâna la ora de sport. A fost nevoită să meargă din spital în spital pentru o succesiune de operaţii, încât doreşte să fie medic chirurg. Acest caz este similar cu explozie. Este ca o bombă care a aruncat foţi membrii familiei ca pe nişte aşchii în direcţii şi distanţe diferite.

    Copiii…fără copilărie

    O altă familie tânără formată din trei persoane. Mama, o tânără gorjeancă extrem de frumoasă, ca un model, a rămas însărcinată la vârsta de 19 ani. Părinţii mamei au murit demult. A crescut singură la o mătuşă. A născut o fetiţă superbă blondă cu ochi albaştrii. Tatăl un sportiv amator şi foarte chipeş, un macho, a dus tot greul familiei la început. Familia locuia într-un apartament ce a fost renovat şi modernizat după ultimele linii ale designului modern. Mama a urmat cursurile la o facultate şi a devenit învăţătoare. Au crescut împreună superba lor blondă. Doar în week-end-uri tânăra familie se ducea la bunica (mama sportivului). Bunica, văduvă tânără, este o persoană energică, o excelentă gospodină şi o persoană educată ce dispune de o pensie apreciabilă de urmaş, are un conac bogat într-o comună bogată, pe care îl administrează excelent. Mama sportivului este perla coroanei. Au trecut 7 ani în pace. Singurele certuri au apărut odată cu micile aventuri ale frumosului sportiv la barurile de noapte, după meciurile de fotbal. Astfel fetiţa blondă a ajuns în clasa 1. Brusc, tânărul sportiv a luat decizia de a pleca temporar în Irlanda, la un prieten bun, pentru a se angaja. A luat această decizie de unul singur. Tânăra lui soţie nu a avut nici un cuvânt de spus, deoarece nu avea pe nimeni ca să o sprijine moral sau financiar. Mama era dependentă total de soţul ei. După un an de zile, tatăl s-a întors cu mulţi bani din Irlanda. A cumpărat o maşină de lux, a adus multe bijuterii şi numeroase cadouri fetiţei lui, pe care o iubeşte enorm. Între timp, mama a făcut o excursie în vacanţa de vară, în Franţa. Familia s-a reunit în vacanţa de vară. Au sărbătorit ziua de naştere a fetiţei lor. Seara a izbucnit scandalul. Tata a acuzat-o pe mama că şi-a făcut de cap în perioada trecută. Mama l-a acuzat pe tata că are o relaţie de dragoste cu o româncă din Irlanda. Cearta a degenerat în acuzaţii. Acuzaţiile s-au transformat în lovituri. Partea cea mai penibilă a fost că fetiţa lor a fost martoră la acest scandal violent. S-au scurs lacrimi, s-au pansat rănile, s-au separat părinţii. Tatăl a plecat imediat în Irlanda. Mama a mai supravieţuit un an părăsită de soţul ei. S-a cuplat cu un avocat căsătorit din oraş. A izbucnit un nou scandal. Dintr-o singură familie, după un an de zile, s-au format două familii ilegale. La începutul vacanţei de vară, mama a plecat în Franţa, la un prieten pe care şi l-a făcut cu ocazia excursiei de anul trecut. Superba fetiţă blondă a rămas la bunica, la conacul luxos din comuna gorjeancă. Şi acest caz este similar cu explozie. De această dată bomba a aruncat foţi membrii familiei ca pe nişte aşchii în ţări diferite: tata în Irlanda, mama în Franţa, fetiţa în România.

    PS. Integrarea noastră în Europa este o realitate. Ea produce efecte reale. Schimbă destine. Schimbă caractere. Demolează. Asamblează. Înghite. Expulzează. Doar Bunul Dumnezeu supervizează toate acţiunile noastre şi dă fiecăruia după dorinţele lui.

    A consemnat Alexandra Şalavarin

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: