spot_img
Altele
    AcasăNationalMFE: Nici un profesor nu va returna banii din subvenţia de 150...

    MFE: Nici un profesor nu va returna banii din subvenţia de 150 de euro

    Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a anunţat, joi, că nici un profesor nu va returna banii din subvenţia de 150 de euro, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

    „Ministerul Fondurilor Europene dezminte informaţiile apărute în presă în ultima perioadă: cadrele didactice nu vor înapoia niciun ban din subvenţia de 150 de euro (aproximativ 700 de lei). Proiectul aprobat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane respectă toate regulile europene”, informează comunicatul citat. Conform procedurilor în vigoare, informează MFE, implementarea acestui proiect va fi asigurată de Ministerul Educaţiei Naţionale, în calitate de beneficiar al proiectului, iar verificarea implementării va fi efectuată de Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, după ce beneficiarul proiectului va solicita rambursarea cheltuielilor. Ministerul Fondurilor Europene precizează că „fondurile europene alocate României nu sunt folosite în scop electoral şi face un apel public să fie oprite dezinformările şi manipulările cu caracter electoral”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: