spot_img
22 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialNoaptea Muzeelor, la a opta ediţie

    Noaptea Muzeelor, la a opta ediţie

    Noaptea Muzeelor, eveniment care se află la a opta ediţie, va avea loc pe 19 mai, în aproximativ 3.000 de muzee din Europa, dintre care aproximativ 100 din România. Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR), partener oficial al evenimentului la nivel internaţional, va coordona desfăşurarea activităţilor organizate de muzeele româneşti. Astfel, RNMR va organiza circuitul muzeal din Bucureşti, iniţiat în 2008 de către Muzeul Naţional de Artă al României, premiera din acest an fiind un circuit-pilot al Muzeelor Cluj.

    Potrivit unui comunicat de presă al RNMR transmis luni AGERPRES, Muzee din Aiud, Alba Iulia, Alexandria, Bacău, Baia Mare, Botoşani, Bran, Braşov, Brăila, Bucureşti, Caransebeş, Constanţa, Ciucea, Cluj-Napoca, Craiova, Dej, Deva, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Sf. Gheorghe, Sibiu, Sighişoara, Sinaia, Slatina, Slobozia, Târgovişte, Târgu-Jiu, Târgu-Mureş sau Turda îşi aşteaptă vizitatorii în nocturnă. Concerte, proiecţii de filme, personaje care prind viaţă, activităţi pentru copii, spectacole sau prezentări de costume de epocă completează într-un mod inedit programul acestei nopţi speciale, transformând vizitarea expoziţiilor organizate de muzee în experienţe de neuitat. În Bucureşti, vizitatorii pot alege să-şi petreacă noaptea de 19 spre 20 mai 2012 parcurgând atât muzee care şi-au făcut o tradiţie din sărbătorirea acestui eveniment, cât şi muzee sau organizaţii culturale care s-au alăturat evenimentului din 2011 sau chiar în acest an. Printre acestea se numără: Muzeul de Artă Veche Apuseană ‘Ing. Dumitru Furnică-Minovici’, Universitatea Spiru Haret, Şcoala Centrală şi Biblioteca Naţională a României (World Press Photo România, în colaborare cu Fundaţia Culturală EIDOS), care sărbătoresc pentru prima dată evenimentul, Muzeul Naţional Tehnic ‘Prof. Ing. Dimitrie Leonida’, căruia vizitatorii pasionaţi de domeniul tehnic i-au simţit lipsa la ediţia de anul trecut, Arhivele Naţionale ale României, Fundaţia Lowendal sau Centrul Cultural Art Society, aflate la a treia participare, Muzeul Bellu sau Biblioteca Centrală Universitară ‘Carol I’, care au participat pentru prima dată anul trecut şi s-au bucurat de un real succes. Muzeele care s-au alăturat evenimentului încă de la primele sale ediţii îşi aşteaptă şi în acest an publicul: Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, Muzeul de Artă „Vasile Grigore” – pictor şi colecţionar, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Naţional „George Enescu”, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Deplasarea între muzee va fi asigurată de o flotă de automobile MINI la Bucureşti şi BMW la Cluj, disponibilă în principalele locuri pentru serviciu de taxi gratuit între muzee şi de 80 de biciclete din programul naţional de bike-sharing, I’Velo. Ca şi la alte ediţii, autobuze Noaptea Muzeelor, oferite de RATB şi Primăria Municipiului Bucureşti, vor parcurge circuitul între muzee. De asemenea, vizitatorii sunt invitaţi în locurile Samsung înscrise la Noaptea Muzeelor Bucureşti pentru a câştiga unul dintre telefoanele Samsung Galaxy Note, prin utilizarea aplicaţiei smartphone printr-un check-in în minim 3 locuri, din care să facă parte şi Biblioteca Naţională. La Noaptea Muzeelor 2012 în Cluj participă Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Muzeele Universităţii Babeş-Bolyai, dar şi Virtus Antiqua şi Centrul Cultural Petre Ţuţea. Acestora li se adaugă Muzeul de Istorie Turda, Muzeul „Octavian Goga” Ciucea, Muzeul Municipal Dej şi Galeria Frezia Dej.

    AGERPRES/(AS – Livia Popescu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: