spot_img
21.6 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesO nouă ediție a Festivalului lăutarilor gorjeni

    O nouă ediție a Festivalului lăutarilor gorjeni

    O nouă ediţie a Festivalului lăutarilor gorjeni are loc în comuna Bolboşi, la finele acestei săptămâni. Aflat la cea de a XXX-a ediție, „Festivalul lăutarilor gorjeni, Bolboși 2019“ se adresează tarafurilor lăutărești care folosesc în interpretare instrumente tradiționale și respectă autenticitatea cântecului și portului popular. Sunt invitaţi în concurs interpreţi din Gorj care intră în concurs pe două secţiuni: tarafuri şi rapsozi. Concursul se desfăşoară pe scena în aer liber din Dumbrava Ohaba-Bolboşi.

    Festivalul lăutarilor gorjeni de la Bolboşi este primul festival organizat după decembrie 1989, prima ediție având loc în 1990 la initiativa lui Ion Cepoi, consilier superior la Inspectoratul Județean pentru Cultură, instituție înființată după evenimentele din decembrie 1989.Primele ediții ale festivalului s-au numit “Bursa lăutarilor gorjeni”  deoarece tarafurile se strângeau în această perioadă într-o locație pentru a vedea fiecare la ce evenimente merge. Lăutarii erau cei care întrețineau atmosfera la hora satului, în zilele de sărbătoare ori cu ocazia momentelor importante din viață: la botez, la nuntă și chiar la înmormântare.

    Condiții de participare

    Festivalul-concurs este deschis tarafurilor (vârsta minimă 18 ani) și rapsozilor din Gorj (vârsta minimă 30 de ani ). Componența tarafurilor va fi următoarea: vioară sau fluier, braci, chitară, bas (3-5 persoane). Nu se admit în concurs instrumente electronice.Fiecare taraf poate prezenta în concurs, pe lângă programul tarafului, care nu poate depăși zece minute, și unu – doi rapsozi. Rapsozii vor avea în repertoriu o baladă sau doină și un cântec de joc. Juriul are posibilitatea să redistribuie premiile. Concursul se desfășoară pe 19 septembrie 209, de la ora 16.00, pe scena în aer liber din Dumbrava Ohaba-Bolboși. Înscrierea pe secțiuni se face la fața locului. Sonorizarea este asigurată de organizatori. Premiile sunt acordate de: Consiliul Județean Gorj prin CJCPCT Gorj (premiile I ), Consiliul Local Bolboși (premiile II) și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj (premiile III și mențiunile).

    În județ avem trei festivaluri de muzică lăutărească: Tismana, Târgu Cărbunești și Bolboși. Dintre cele trei însă cel mai vechi este cel de la Bolboși.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: