spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăSocialOrașul Rovinari sărbătorește românește Ziua Națională

    Orașul Rovinari sărbătorește românește Ziua Națională

    Ziua Naţională nu va trece neobservată la Rovinari, unde autorităţile locale se pregătesc de sărbătoare. Ca în fiecare an, zeci de rovinăreni sunt invitaţi de Primăria din Rovinari la fasole şi cârnaţi, dar şi la muzică şi voie bună. Mai mult, oraşul se va îmbrăca în straie de sărbătoare, iar tot pe 1 decembrie, luminile se vor aprinde în aşteptarea lui Moş Crăciun.

    Ca în fiecare an, rovinărenii se aşteaptă la un 1 Decembrie, sărbătorit cum se cuvine, iar primăria şi Consiliul Local asigură că nu-i vor dezamăgi şi-i invită pe toţi la festinul cu bucate tradiţionale, cum şade bine românului. „Ca în fiecare, Ziua Naţională va fi sărbătorită şi la Rovinari cum trebuie. 10 mii de porţii de sarmale şi cam atâtea porţii de fasole cu ciolan, iar acestea nu vor fi singurele atracţii. Pentru rovinăreni, elevii de la Clubul elevilor îi vor încânta cu momente artistice speciale pentru 1 Decembrie”, a subliniat administratorul public al Primăriei Rovinari, Constantin Podaru. Peste 50 de copii de la Clubul Elevilor şi Casa de Cultură vor fi amfitrionii zilei dedicate Marii Uniri, iar talentul lor va fi cu siguranţă la înălţime. Astfel, ei vor fi garanţia că efortul de a se alătura marii petreceri de 1 Decembrie, merită din partea tuturor localnicilor care aleg să sărbătorească…româneşte. Primarul Dorin Filip îi invită pe toţi să se bucure alături de autorităţi şi artişti, dar are un mesaj. „Nu există în acea zi invitaţi speciali, pentru că toţi rovinărenii sunt invitaţii mei speciali la ceas de sărbătoare. Cum parte a tradiţiei este şi iluminatul public, se fac în aceste zile ultimele verificări pentru ca pe 1 Decembrie, oraşul Rovinari să se îmbrace în lumina de sărbători. Nu vor lipsi brazii din cartiere, practic fiecare cartier va avea unul poleit în lumina care, astfel, face calea mai uşoară Moşului cu darurile de Crăciun”, a spus edilul orașului Rovinari. Ziua Naţională va debuta cu depunerea de coroane de flori, iar preoţii vor oficia o slujbă de pomenire în cinstea eroilor jertfiţi pentru unitatea şi libertatea neamului. Autorităţile locale au totuşi un regret pentru acest an, când nu va putea fi inaugurată Aleea Eroilor, unde se lucrează încă la Bustul Eroului din Rovinari, jertfit în Afganistan. Reprezentantul administraţiei locale aduce asigurări că în 2013, rovinărenii vor avea de Ziua Naţională un motiv în plus de mândrie şi bucurie, bustul va fi gata. Mai sunt doar câteva zile până când zeci de rovinăreni se vor putea alătura sărbătoririi Marii Uniri, vor putea rememora firul istoric şi faptele de vitejie care de-a lungul timpului, ne-au adus pe toţi unde suntem astăzi, întro Românie liberă.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: