spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăSocialPe ultima sută de metri, pensionarii gorjeni se duc la tratament

    Pe ultima sută de metri, pensionarii gorjeni se duc la tratament

    Pensionarii gorjeni nu pot sta departe de relaxare şi tratament nici în lunile friguroase. Dovada că toate cele 165 de bilete primite de Casa Judeţeană de Pensii Gorj pentru luna noiembrie au fost epuizate. Penultima serie de bilete are şi noutăţi. Şapte locuri au fost retrase de prestatori, pentru a putea face pregătirile de sărbători.

    Covasna, Herculane şi Felix sunt staţiunile unde şapte locuri au fost retrase. Motivul? Reamenajarea locaţiilor în prag de sărbători de iarnă. Conducerea Casei Judeţene de Pensii Gorj a precizat că „pentru seria de bilete aferente lunii noiembrie, cu plecare între 11-13 noiembrie, acestea au fost ridicate încă din primele zile de la sosire, iar restul la redistribuire pe 7 noiembrie. Iniţial veniseră 159 de bilete, dar au mai fost suplimentate 13 locuri. Şapte au fost retrase de prestatori”, a declarat directorul adjunct al instituţiei, Iulia Talău. Cele mai multe bilete au fost alocate pentru Olăneşti, Govora şi Herculane. Neridicate mai sunt şapte bilete, pentru că este nevoie de trimitere de la medicul de familie. Ultima tranşă de bilete care va încheia anul este aşteptată la jumătatea lunii. Listele vor fi afişate pe 14 noiembrie, iar plecarea se va face în zilele de 1-2 decembrie. Pentru anul viitor, toate detaliile legate de biletele de odihnă şi tratament vor fi stabilite după aprobarea legii bugetului asigurărilor 2012.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: