spot_img
Altele
    AcasăSocialPeste 3.000 de gorjeni au devenit pescarii

    Peste 3.000 de gorjeni au devenit pescarii

    S-a înmulţit numărul pescarilor gorjeni. Este anunţul făcut de reprezentanţii Asociaţiei Judeţene de Vânători şi Pescari Sportivi Gorj, care au înregistrat, anul acesta, câteva sute de noi membri. Numărul total al iubitorilor acestui sport se ridică la peste 3.000 de membri ai asociaţiei, iar solicitările continuă să apară.

    La biroul Asociaţiei Judeţene de Vânători şi Pescari Sportivi (AJVPS) Gorj zilnic apar noi cereri depuse de gorjenii care vor să obţină permise pentru pescuit. Aşa se face că anul acesta au fost eliberate câteva sute de permise pentru pescuit, iar numărul solicitanţilor continuă să crească. Bălţile şi râurile au devenit „neîncăpătoare” pentru iubitorii acestui sport, numărul acestora înmulţindu-se de la o zi la alta. ,,Avem peste 3.000 de pescari înscrişi la noi. Sunt mult mai mulţi faţă de anul trecut când numărul lor era situat undeva la peste 2.400 de pescari sportivi. În continuare primim noi cereri de înscriere în asociaţia noastră din partea celor care vor să devină pescari cu acte în regulă” a declarat Valentin Calotă, reprezentant al AJVPS Gorj. În timp ce mulţi dintre iubitorii acestui sport vin să intre în legalitate, alţii merg la pescuit fără permis, şi încearcă să prindă peşte folosind obiecte interzise. În urmă cu câteva luni, reprezentanţii AJVPS Gorj au distrus cantităţi considerabile de obiecte confiscate de la braconieri.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: